sâmbătă, 16 iunie 2012

Castelul Alexius Bethlen










           Castelul Bethlen (în maghiara Bethlen-Kastély) din Cris a fost construit între sec XIV-XVIII, în stilul renasterii transilvănene, ca reședință nobiliară fortificată, de mică amploare (cel mai frumos castel Renascentist din Ardeal). Are o incintă fortificată de plan pătrat, cu bastioane circulare la colțuri și turn de intrare pătrat, structură tipică arhitecturii militare medievale târzii, anterioară castelului de pe latura de sud. Reședința are două nivele, un impozant turn circular (Turnul Arcașilor) și o logie cu deschideri arcuite semicirculare, sprijinite pe coloane cilindrice scunde. După construirea castelului, sistemul de fortificații a fost completat cu o semi-incintă cu bastioane pană.
          Castelul străjuieşte falnic localitatea Criş. Imobilul plin de istorie este o mărturie nu doar a timpului care a trecut, ci şi a neputinţei celor rămaşi, care nu au reuşit până acum să conserve castelul care ne-a făcut cunoscuţi în lumea întreagă. Situat strategic la la vechea graniţă a imperiului austro-ungar, castelul a început să prindă viaţă înainte de anul 1300, dar a fost nevoie de încă 200 de ani ca să ajungă la forma finală. Aşa a reuşit bijuteria de Transilvania să îmbine stilul gotic cu cel renascentist, iar potrivirea vechiului cu noul l-a transformat într-o adevărată capodoperă. Interiorul era diferit faţă de alte castele ale vremii: era dotat cu toalete, băi şi saune. Istoriograful Farkas Bethlen a adus aici chiar şi o tipografie pentru editarea cărţii sale care, ulterior, a fost mutată la Sighişoara.
        Odată cu naţionalizarea se încheie frumoasa poveste a castelului de la Bethlen care poarta între zidurile lui legenda unei mari poveşti de amor. Contesa care s-a căsătorit cu soţul ei, deşi iubea un alt bărbat şi-a pierdut minţile, iar de atunci fantoma ei aleargă pe culoare. Aici se sfârşeşte povestea castelului şi începe cea a distrugerii lui. În 1947, Castelul de la Criş a fost preluat de stat. Jefuit de autorităţi şi de localnici, a fost folosit ca loc pentru o tabără de pionieri. La ceva vreme a devenit depozit de legum şi cereale pentru IAS-ul din sat, după care construcţia a fost practic devastată, iar obiecte de valoare, unice în Europa, au dispărut fără urmă.
Astfel a început distrugerea celui mai frumos castel renascentist din Ardeal. Organele de ocrotire a monumentelor istorice au declanşat în anii 1970 şi după 1990 lucrări de renovare, lucrări ce au fost întrerupte în mai puţin de doi ani. Acest splendid monument s-a ruinat prin naţionalizare, reavoinţa unor persoane şi lăcomia dusă la extrem a altora"a declarat Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei de Culte, Cultură şi Patrimoniu Mureş.
          În 1974, castelul a intrat sub aripa Direcţiei Monumentelor Istorice. Odată cu desfiinţarea instituţiei în 1977, imobilul a intrat într-o nouă perioadă de degradare. Timp de 14 ani a rămas al nimănui, unul din cele mai importante castele din ţară. Castelul de la Criş a fost câştigat acum 5 ani în instanţă de moştenitorii lui Gabriel Bethlen, care nu au însă suficient de mulţi bani ca să îl renoveze.  Au cerut ajutor statului român, au căutat fonduri care să le permită restaurarea, dar până acum, castelul e in aceeaşi stare. Au reusit sa refaca o parte din acoperis. E bine si asa...macar nu se mai degradeaza zidurile din cauza intemperiilor.
          Castelul se poate vizita cu suma de 10 lei si resus la 5 lei pt. pensionari, studenti si elevi.

duminică, 10 iunie 2012

Castelul Zichy













         Cand era de-o schioapa, culegea fructe pentru cucoana boierului. Se alegea cu cate 5-10 lei, de bomboane. La Sfantul Vasile primea haine si ghetute. Pe toti copiii din sat ii innoia atunci boierul, caci Vasile, unul dintre cei doi feciori ai sai, murise de leucemie, inainte sa implineasca 20 de ani. Tot boierul Mateescu le facea brad impodobit de Craciun si le dadea carti. Scoala tot el o donase satului. "Erau oameni buni, si traia tot satul de pe urma lor", isi aminteste Floare Barburu. Femeia si-a ridicat gospodarie chiar peste drum de castel. "Era dupa al doilea razboi mondial. Mai traia numai baiatul boierului, dar statea tocmai in Prahova, de unde se tragea neamul lor. A mers barbatul meu si a cumparat de la el bucata asta de pamant", spune batrana.
            PETRECERE SI VANATOARE. Castelul de la Gheghie a fost ridicat de un grof din neamul Zichy. De la el l-a cumparat boierul Mateescu. Nu statea foarte mult prin Bihor, caci avea multe afaceri la Bucuresti si in Prahova, dar cand tragea trasura la scara, era mare bucurie si cele noua saloane ale castelului se umpleau de prieteni dornici de petrecere si vanatoare.
Dar intr-o zi, baiatul boierului s-a prapadit de leucemie. N-a durat mult si a murit si nevasta lui Mateescu, iar singurul fiu care-i mai ramasese a plecat in razboi, de unde s-a intors sanatos la trup, dar cu mintile ratacite.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, castelul de la Gheghie a fost devastat, iar cea mai mare parte a bunurilor au fost furate. "N-au fost oamenii din sat. Ei il iubeau pe boier si n-ar fi indraznit sa ia nici un scaun. Rusii si-au batut joc", isi aminteste Floare Barburu care l-a cunoscut pe boierul Mateescu. Mai tarziu, a lucrat ca bucatareasa, la sanatoriu
            NATIONALIZAREA. In 1952 a murit boierul Mateescu, fara sa fi apucat sa se bucure prea mult de traiul langa cea de a doua nevasta. Castelul din Bihor a fost nationalizat de comunisti. Cladirea a ramas o vreme in paragina, iar parcul cu castani din jurul ei s-a umplut de buruieni, de nu se mai zareau bancile.
In 1956, a venit ordin ca in castel sa se faca un sanatoriu pentru bolnavii de TBC. "M-am angajat si eu la ei. Am lucrat la bucatarie 20 de ani", spune Floare Barburu.
Cei internati la Gheghie proveneau, in general, din familii foarte sarace. De-a lungul anilor, numarul pacientilor din sanatoriu a oscilat intre 40 si 60. Acum mai sunt 20 si urmeaza sa fie mutati intr-un spital din Oradea, deoarece castelul a fost revendicat.
In 1992, a doua nevasta a boierului, reprezentata de un nepot - Radu Clitus Lucian, a cerut castelul, dar si terenul si padurea pe care o avea boierul in zona. Vreo o mie de hectare. Femeia a murit insa inainte sa intre in posesia castelului, pe care se pare ca intentiona sa-l vanda. L-a lasat mostenitor pe Radu Clitus Lucian.
             CONTESTATIE. "Noi am apucat sa le dam un hectar de padure si opt de teren. Intre timp insa, alte rude ale lui Mateescu au contestat certificatul de mostenitor. Pana nu se va rezolva aceasta problema, nu se va retroceda nimic", explica Nicolae Teusdea, primarul comunei Auseu, de care apartine satul Gheghie. Mostenitorii care contesta dreptul lui Radu Clitus Lucian de a intra in posesia castelului au primit, pana acum, mai multe proprietati pe care le-a avut boierul in judetul Arges si sunt reprezentati de un avocat celebru.
           IN ASTEPTARE. Deocamdata, cladirea e ocupata de bolnavii de TBC. In mod normal, castelul-sanatoriu ar fi trebuit evacuat pana cel tarziu la 1 iulie, asa cum a decis Primaria din Auseu, in administrarea careia se afla.
Batranii din Gheghie care l-au apucat pe boier nu stiu prea multe despre cele doua randuri de mostenitori care se lupta in instanta. S-ar bucura insa ca la Gheghie sa vina un om care sa iubeasca cel putin la fel de mult ca boierul locurile si oamenii din Bihor, sa repare zidurile scorojite ale castelului si sa scoata parcul de sub buruieni.
          AMINTIRI: "De Sfantul Vasile, boierul Mateescu aduna toti copiii din sat si le dadea ghete si costume noi. A avut un baiat pe care-l chema Vasile. A murit de tanar, ca a facut leucemie, si, de fiecare An Nou, boierul facea pomenirea asta. Carti pentru scoala tot de la el aveam" - Floare Barburu, locuitor din Gheghie.