Castelul Geza Teleki din Pribileşti

                       

               Castelul Teleki din judetul Maramures, comuna Pribilesti. Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea, fiind utilizat ca reşedinţă a familiei nobiliare maghiare Teleki. Imobilul a fost folosit ca reşedinţă de vară de către nobilul Teleki Geza. În anul 1897 castelul a fost supraetajat şi modernizat în stil eclectic, iar până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas în administrarea contelui Teleki Pál (1879-1941) şi urmaşilor acestuia.

           Acesta (groful de la Pribileşti) a fost geograf, membru al Academiei ungare de ştiinţă. Ca om politic, a ajuns prim-ministru al Ungariei in perioadele 1920-1921 si 1939-1941. Tatăl său, Géza Teleki (1843-1913), a fost scriitor şi om politic maghiar, ajuns pentru o perioada scurta ministru de interne. Mama contelui de la Pribileşti a fost Irén Murati (1852-1941), fiica unui negustor grec.Cele două guvernări ale lui Teleki Pál

             La 25 iulie 1920, guvernatorul Miklós Horthy îl desemnează pe contele Teleki Pál ca prim-ministru. La 14 aprilie, în anul 1921, Teleki Pál eşuează în negocieri cu Carol al IV-lea şi îşi dă demisia. Rămâne însă celebru în istorie pentru cele 12 legi anti-evreieşti pe care le-a iniţiat în primul mandat. E de mentionat acel "numerus Claurus" devenit catastrofal în timp. În anul 1940, Teleki Pál se întâlneşte în Germania cu Adolf Hitler şi-i propune deportarea evreilor din Europa după încheierea războiului.

             Teleki apare în anul 1938 ca ministru al Culturii, fiind unul dintre reprezentanţii delegaţiei Ungariei la Dictatul de la Viena. Pe 12 decembrie 1940, la Belgrad, acesta semnează tratatul de prietenie cu Iugoslavia. Dar la 2 aprilie 1941, Horthy permite trupelor germane să treacă prin Ungaria spre Iugoslavia determinându-l pe Teleki Pál ca în numele codului onoarei nobililor maghiari să se sinucidă în ziua urmatoare de după gestul lui Horthy.În 1949, imobilul a fost naţionalizat, iar în regimul comunist a avut diverse întrebuinţări (sală de baluri, de cinema, depozit pentru cereale, sediu al Cooperativei Agricole de Producţie din localitate).

           Întrucât domeniul nu a fost revendicat de moştenitorii vechilor proprietari, în 2006 a trecut în proprietatea privată a comunei Satulung. În anul 2007, imobilul a fost cumpărat de un urmaş englez al familiei Teleki. Preţul stabilit în urma evaluarii a fost de 244.000 de euro plus TVA. Pe atunci, primarul Augustin Panici motiva că primaria n-are bani pentru reabilitarea monumentului şi că imobilul ar putea fi inclus într-un circuit turistic ca „punct forte" al regiunii. De-a lungul timpului, clădirea a fost vizată pentru mai multe proiecte, cel mai răsunător fiind de Centru cultural de interes zonal. Dar proiectul a tot rămas la stadiu de declaraţie. După mai multe runde de licitaţii, autorităţile locale au reuşit să scape de castel.

           După renunţarea Ministerului Culturii şi Cultelor/MCC la dreptul de preemţiune, monumentul a fost vândut, de către Primăria Satulung (septembrie 2007), firmei GIPFIX CONSTRUCT SRL Bucureşti, societate comercială cu capital privat integral străin (asociaţi cetăţeanul britanic Peter John Tweedie şi Mariana Tweedie, cu dubla cetăţenie, română şi britanică) firmei, avându-l ca administrator pe Tweedie Peter John, descendent al familiei Teleki.

            În ianuarie 2008, Monitorul Oficial menţiona apariţia unei societăţi comerciale numită Castelul Teleki SRL care avea ca obiect de activitate turismul. Fondator şi administrator al acestei societăţi este acelaşi cetăţean britanic.

Numai că vânzarea nu s-a dovedit a fi o mişcare câştigătoare. Nici noul proprietar, deşi străin, nu respectă prevederile Legii 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice. Mai exact, in documentaţia depusă pentru participarea la licitaţia organizată de Primaria Satulung în 2007, reprezentanţii firmei şi-au asumat angajamentul de a transforma clădirea în centru de conferinţe. Termenul propus de ei pentru finalizarea lucrărilor era decembrie 2009. Doar că, la un an de la termenul teoretic de finalizare, lucrările nici nu au început. Ba mai mult, proprietarii şi-au neglijat obligaţiile legale de protecţie, consolidare, conservare, întreţinere şi asigurare a integralităţii clădirii, determinând amplificarea stării de degradare a imobilului „şubred" si stadiul deplorabil în care se află azi imobilul.

            Monumentul, încadrat în categoria de arhitectură „castel" (cu 2 nivele, 2 turnuri laterale şi 3 tipuri de ferestre, având o suprafaţă de 600 m2) se află într-o stare avansată de degradare, prefigurându-se riscul prăbuşirii sale.

          În interior se mai păstrează două coloane la nivelul superior, la intrare se mai păstrează fierul forjat de la copertină, două coloane şi trepte. Deasupra intrării a existat un balcon care s-a prăbuşit de-a lungul timpului, iar în jurul castelului a existat un parc cu diferite soiuri de arbori care a fost distrus anterior anului 1989. Există şi câteva părţi bune: pereţii exteriori nu sunt fisuraţi, învelitoarea este în stare bună, iar beciul nu prezintă infiltraţii de apă.

          Obiectivul necesită lucrări de consolidare în regim de urgenţă, în special în interior, unde mai mulţi pereţi s-au prăbuşit. Una din coloanele din faţa clădirii s-a degradat, iar sistemul de scurgere a apelor necesită intervenţii, existând riscul ca apa în surplus adunată în spatele clădirii să se infiltreze în fundaţie.

         Starea de conservare nesatisfăcătoare este generată de neglijenţa proprietarului care nu a întreprins, de la achiziţie, nici o intervenţie de restaurare deşi prin contractul de vânzare-cumpărare s-a angajat să transforme monumentul în centru de conferinţe/recepţii până la sfârşitul anului 2009.

Neglijarea obligaţiilor legale de protecţie, consolidare, conservare, întreţinere şi asigurare a integralităţii clădirii a determinat amplificarea stării de degradare a acesteia, deja avansată la momentul preluării. Perpetuarea acestei stări de fapt a fost cauzată şi de pasivitatea autorităţilor locale, care au tolerat lipsa de preocupare a actualului proprietar, cu toate că au competenţa de a aplica inclusiv amenzi în cazul în care constată încălcări ale obligaţiilor privind întreţinerea monumentelor istorice.