Castelul Bethlen

       Castelul Bethlen de la Sânmiclăuș jud. Alba, este o construcție unică în genul ei: aflată la limita dintre Renaștere și Baroc, clădirea a fost ridicată de Miklós Bethlen (1642-1716) după planurile pe care el însuși le-a realizat.

      Miklós Bethlen s-a născut în castelul familiei Bethlen de Bethlen din Boiu (jud. Mureș). Tatăl său, János Bethlen, om de încredere al principilor György (Gheorghe) Rákóczi I si György Rákóczi II, devine, sub Mihály (Mihai) Apafi I, cancelar al Transilvaniei. Într-o perioadă în care Transilvania se afla într-o poziție delicată, prinsă la mijloc între cele două mari imperii, Otoman și Habsburgic, fiind în plus tulburată de conflictele religioase dintre catolici și protestanți, János Bethlen și apoi Miklós Bethlen, au jucat un rol determinant în viața Principatului, luptând pentru păstrarea independenței Transilvaniei și drepturile protestanților din Principat.

Tânarul Miklós Bethlen urmează întâi colegiile de la Alba-Iulia și Cluj, apoi, la 19 ani pleacă să își continue studiile în principalele centre de cultură ale lumii protestante europene, la Heidelberg (în 1661), Utrecht și Leyden (în1663). De asemenea, întreprinde călătorii prin Europa, familiarizându-se cu mediile sociale, culturale și politice din Franța, Germania, Olanda, Anglia și catolica Italie. La întoarcerea în țară, se îndeletnicește cu scrisul, tipărind texte (“Austriacae austeritatis continuatio”,” Apologia ministrorum”,”Moribunda Transylvania”) menite să informeze publicul european asupra abuzurilor Contra-Reformei în Ungaria (aflată sub stăpânire Habsburgică) și asupra amenințărilor ce se conturau împotriva Transilvaniei.

          Pe plan politic, Miklós Bethlen se implică în acțiunile conspirative ale maghiarilor din Imperiulul Habsburgic împotriva austriecilor și militează pentru păstrarea independenței Transilvaniei, întreținând relații diplomatice cu Franța și argumentând în fața lui Mihály Apafi I necesitatea de a încheia alianțe cu rivalii Imperiului Habsburgic din Europa Occidentală.

        În 1676, Mihály Apafi dă ordin ca Miklós Bethlen, împreună cu Béldi Pál, să fie închiși în cetatea Făgărașului, suspectați fiind că încearcă să creeze o mișcare dizidentă în cadrul principatului, prin exploatarea nemulțumirilor sașilor și secuilor. Un an mai târziu, sunt eliberați amândoi.

         În ultimii ani ai secolului al XVII-lea, când Transilvania intră totuși sub dominație habsburgică, Miklós Bethlen merge la Viena pentru a negocia statutul Transilvaniei în cadrul Imperiului și participă, în 1690, la semnarea Diplomei Leopoldine - actul ce reglementa statutul Transilvaniei ca provincie a Imperiului și care va servi drept Constituție până în 1848. Un an mai târziu, Miklós Bethlen pierde alegerile pentru funcția de guvernator al Transilvaniei, la numai 6 voturi diferență de György Banffy. Miklós Bethlen devine cancelar, iar în 1696 este innobilat conte și primește 40.000 de florini renani.

        În 1704, persecuțiile austriecilor împotriva protestanților din Transilvania îl determină pe Miklós Bethlen să scrie un pamflet, pe care încearcă să îl trimită ambasadorilor Olandei și Angliei din Viena. Manuscrisul este însă interceptat, iar Miklós Bethlen este acuzat de trădare. Începând cu acest moment și până în 1716, Miklós Bethlen își petrece viața în captivitate. În 1708 este transportat la Viena pentru a fi judecat, dar procesul întârzie. Între timp, Miklós Bethlen își scrie memoriile, “Sudores et cruces Nicolai comitis de Bethlen”, act istoric și literar fundamental pentru înțelegerea gândirii lui Miklós Bethlen și a epocii sale.

         Din punct de vedere “domestic”, Miklós Bethlen construiește în perioada 1668-1683 un palat la moșia de la Sânmiclăuș (magh. BethlenszentMiklós), moșie aflată în posesia familiei încă din secolul al XIV-lea. Familiarizat cu arhitectura din anii de studii la Utrecht și Leyden, pasionat de arhitectură în măsura în care traduce, la întoarcerea în țară, un tratat german de arhitectură (niciodată publicat), Miklós Bethlen își face singur planurile palatului. Pentru o persoană altfel aliniată la gusturile și modele vest-europene, Miklós Bethlen face prin palatul de la Sânmiclăuș dovada unor înclinații marcate puternic de tradiția locală: într-o Europă barocă, palatul de la Sânmiclăuș păstrează un aspect de Renaștere târzie.

         Planul palatului, un pătrat fără curte interioară, cu colțurile marcate de volume asemănătore unor turnuri, amintește de planurile de factură renascentista ale castelelor de la Cetatea de Baltă și Ozd. Modificările aduse de Bethlen acestui tip de plan includ diminuarea dimensiunilor a două dintre turnuri - transformate pavilioanele de colț - și introducerea, între ele, a unei spectaculoase logii pe două etaje, deschise spre Mureș. Spațiu interior al palatului este organizat cartezian, fiind împărțit în nouă zone identice ca dimensiuni. Camerele sunt acoperite cu bolți renascentiste, acoperite la rândul lor cu stucaturi colorate. Ușile și ferestrele păstrează ancadramente de piatră sculptate în manieră renascentistă.

         Palatului i se adaugă între 1686-1689 o fortificație constând în ziduri de apărare, cinci bastioane și un șanț de apă, dar din fortificație nu se mai păstrează astăzi nimic.

Menționat în sursele online ca „arhitect”, Miklós Bethlen a fost un nobil de secol XVII cu o educație aleasă și orizonturi largi, dar nu un architect în sensul în care înțelegem noi termenul astăzi. De altfel, configurația planului, organizarea fațadelor și detaliile decorative ale palatului trădează o doză de amatorism care contribuie la pitorescul clădirii.

          În 1765, clădirea primește câteva elemente decorative baroce. Ancadramentele renascentiste de la parter sunt ornate cu scoici sculptate în piatră iar sub geamurile de la etaj sunt realizate decorațiuni în tencuială specifice barocului. Frontonul accesului în castel este ornat cu o scoică similară celor din ancadramente iar loggia primește un parapet cu baluștri. Arhitectul responsabil de aceste lucrări a fost Franz Schweininger, însă comanditarul rămâne necunoscut.

      În 1856 domeniul trece din posesia familiei Bethlen în posesia familiei Brukenthal, care renovează palatul și îl transformă în școală agricolă. Blazonul familiei este încă vizibil.

         În 1918 domeniul intră în posesia statului, iar în timpul regimului comunist palatul devine parte a IAS-ului Jidvei, aceeași soartă pe care a avut-o și castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă.

           Astăzi palatul este în proprietate privată, dar neutilizat. Aparține, la fel ca ansamblul din Cetatea de Baltă, companiei Jidvei care a început unele demersuri în vederea restaurării lui.