Castelul Cantacuzino din Busteni (Zamora) jud. Prahova a fost construit în 1910 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României între 1899-1900,1904-1907.
Este construit în stil neoromânesc , este înconjurat de un parc cu alei care duc spre o grotă cu cascade și fântâni arteziene. În pavilionul central se găsește o colecție de heraldică unica in Romania, reprezentând blazoanele familiilor înrudite prin alianță cu familia Cantacuzino, precum și portrete ale membrilor familiei. Edificiul este realizat din piatră și cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Materialele sunt de cea mai buna calitate si pot fi comparabile cu cele de la Peles. Tavane casetate, marmura de Carrara, piatra de Albesti etc.
Se spune că prinţul Cantacuzino ar fi fost în stare să îmbrace acoperişul castelului din Buşteni în bani de aur. Nababul, cum i se spunea în epocă, era moştenitorul unei averi colosale, adunată de-a lungul veacurilor de urmaşii unei mari familii boieresti. Boierul putea concura oricând cu regele în ceea ce priveşte bogăţia, dar şi statutul politic sau social. Era un mare iubitor de artă şi avea ambiţia să lase posterităţii edificii şi monumente care să-i poarte numele. Palatele din Paris şi Viena l-au inspirat să construiască în ţară edificii demne de blazonul familiei sale, în spiritul tradiţiei, dar şi al modernităţii.
În 1903, a terminat palatul de pe Calea Victoriei, care adăposteşte acum Muzeul Naţional “George Enescu”, iar în 1911 a înălţat Castelul Zamora de la Buşteni, menit să umbrească faima Peleşului. La puţin timp, a început şi construcţia celui de-al treilea palat, pe domeniul familiei de la Floreşti. Cantacuzino îi spunea “Micul Trianon”, iar arhitectura trebuia să respecte liniile celebrului palat de la Versailles.
Istoria a fost nedreaptă cu realizările ambiţioase ale Nababului. Grigore Cantacuzino s-a stins din viaţă la numai doi ani după ce a păşit prima dată pe holurile fastuoase ale castelului din Buşteni, iar proiectul lui din Floreşti nu a mai fost niciodată dus la bun sfârşit. Au venit războaiele mondiale şi soldaţii, nemţi sau ruşi, au luat din cele două palate tot ce au putut. Din Micul Trianon au mai rămas doar ruinele triste, care amintesc totuşi de frumuseţea extraordinară a palatului.
Destinul castelului din Buşteni avea să fie crunt în perioada comunistă. Chiar dacă palatul a supravieţuit războiului, şi-a pierdut din frumuseţe şi glorie în perioada comunista. Mobilierul fastuos, oglinzile din argint aduse din Veneţia şi statuile comandate în Franţa au dispărut fără urmă. Picturile de o certă valoare artistică, care împodobeau pereţii, au fost acoperite grosolan cu un strat de vopsea iar clădirea, transformată în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. Ca o ironie a sorţii, cei mai mici copii ai lui Gheorghe Cantacuzino muriseră, la vârstă fragedă, de cumplita boală de plămâni, care nu avea leac pe acele vremuri.
Dupa 1948, jefuit de podoabe şi de mobila preţioasă, palatul a fost transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC.
O legenda spune ca pe porţile castelului, intrau mai des maşinile negre ale Securităţii decât ambulanţele. De aici au pornit zvonuri cum că în beciurile castelului ar fi fost supuşi torturii duşmanii fostului regim. Superstiţioşii se tem că sufletele lor chinuite se întorc să bântuie împrejurimile castelului şi grota, care pare să comunice cu beciurile adânci.
Domeniul Castelului Cantacuzino de la Buşteni este unul dintre cele mai frumoase din Romania. A fost revendicat si vandut cu domeniul de aproape 1.000 de hectare, unui grup de investitori, a fost restaurat şi poate fi vizitat.
.jpg)
