sâmbătă, 16 iunie 2012

Castelul Alexius Bethlen










           Castelul Bethlen (în maghiara Bethlen-Kastély) din Cris a fost construit între sec XIV-XVIII, în stilul renasterii transilvănene, ca reședință nobiliară fortificată, de mică amploare (cel mai frumos castel Renascentist din Ardeal). Are o incintă fortificată de plan pătrat, cu bastioane circulare la colțuri și turn de intrare pătrat, structură tipică arhitecturii militare medievale târzii, anterioară castelului de pe latura de sud. Reședința are două nivele, un impozant turn circular (Turnul Arcașilor) și o logie cu deschideri arcuite semicirculare, sprijinite pe coloane cilindrice scunde. După construirea castelului, sistemul de fortificații a fost completat cu o semi-incintă cu bastioane pană.
          Castelul străjuieşte falnic localitatea Criş. Imobilul plin de istorie este o mărturie nu doar a timpului care a trecut, ci şi a neputinţei celor rămaşi, care nu au reuşit până acum să conserve castelul care ne-a făcut cunoscuţi în lumea întreagă. Situat strategic la la vechea graniţă a imperiului austro-ungar, castelul a început să prindă viaţă înainte de anul 1300, dar a fost nevoie de încă 200 de ani ca să ajungă la forma finală. Aşa a reuşit bijuteria de Transilvania să îmbine stilul gotic cu cel renascentist, iar potrivirea vechiului cu noul l-a transformat într-o adevărată capodoperă. Interiorul era diferit faţă de alte castele ale vremii: era dotat cu toalete, băi şi saune. Istoriograful Farkas Bethlen a adus aici chiar şi o tipografie pentru editarea cărţii sale care, ulterior, a fost mutată la Sighişoara.
        Odată cu naţionalizarea se încheie frumoasa poveste a castelului de la Bethlen care poarta între zidurile lui legenda unei mari poveşti de amor. Contesa care s-a căsătorit cu soţul ei, deşi iubea un alt bărbat şi-a pierdut minţile, iar de atunci fantoma ei aleargă pe culoare. Aici se sfârşeşte povestea castelului şi începe cea a distrugerii lui. În 1947, Castelul de la Criş a fost preluat de stat. Jefuit de autorităţi şi de localnici, a fost folosit ca loc pentru o tabără de pionieri. La ceva vreme a devenit depozit de legum şi cereale pentru IAS-ul din sat, după care construcţia a fost practic devastată, iar obiecte de valoare, unice în Europa, au dispărut fără urmă.
Astfel a început distrugerea celui mai frumos castel renascentist din Ardeal. Organele de ocrotire a monumentelor istorice au declanşat în anii 1970 şi după 1990 lucrări de renovare, lucrări ce au fost întrerupte în mai puţin de doi ani. Acest splendid monument s-a ruinat prin naţionalizare, reavoinţa unor persoane şi lăcomia dusă la extrem a altora"a declarat Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei de Culte, Cultură şi Patrimoniu Mureş.
          În 1974, castelul a intrat sub aripa Direcţiei Monumentelor Istorice. Odată cu desfiinţarea instituţiei în 1977, imobilul a intrat într-o nouă perioadă de degradare. Timp de 14 ani a rămas al nimănui, unul din cele mai importante castele din ţară. Castelul de la Criş a fost câştigat acum 5 ani în instanţă de moştenitorii lui Gabriel Bethlen, care nu au însă suficient de mulţi bani ca să îl renoveze.  Au cerut ajutor statului român, au căutat fonduri care să le permită restaurarea, dar până acum, castelul e in aceeaşi stare. Au reusit sa refaca o parte din acoperis. E bine si asa...macar nu se mai degradeaza zidurile din cauza intemperiilor.
          Castelul se poate vizita cu suma de 10 lei si resus la 5 lei pt. pensionari, studenti si elevi.

duminică, 10 iunie 2012

Castelul Zichy













         Cand era de-o schioapa, culegea fructe pentru cucoana boierului. Se alegea cu cate 5-10 lei, de bomboane. La Sfantul Vasile primea haine si ghetute. Pe toti copiii din sat ii innoia atunci boierul, caci Vasile, unul dintre cei doi feciori ai sai, murise de leucemie, inainte sa implineasca 20 de ani. Tot boierul Mateescu le facea brad impodobit de Craciun si le dadea carti. Scoala tot el o donase satului. "Erau oameni buni, si traia tot satul de pe urma lor", isi aminteste Floare Barburu. Femeia si-a ridicat gospodarie chiar peste drum de castel. "Era dupa al doilea razboi mondial. Mai traia numai baiatul boierului, dar statea tocmai in Prahova, de unde se tragea neamul lor. A mers barbatul meu si a cumparat de la el bucata asta de pamant", spune batrana.
            PETRECERE SI VANATOARE. Castelul de la Gheghie a fost ridicat de un grof din neamul Zichy. De la el l-a cumparat boierul Mateescu. Nu statea foarte mult prin Bihor, caci avea multe afaceri la Bucuresti si in Prahova, dar cand tragea trasura la scara, era mare bucurie si cele noua saloane ale castelului se umpleau de prieteni dornici de petrecere si vanatoare.
Dar intr-o zi, baiatul boierului s-a prapadit de leucemie. N-a durat mult si a murit si nevasta lui Mateescu, iar singurul fiu care-i mai ramasese a plecat in razboi, de unde s-a intors sanatos la trup, dar cu mintile ratacite.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, castelul de la Gheghie a fost devastat, iar cea mai mare parte a bunurilor au fost furate. "N-au fost oamenii din sat. Ei il iubeau pe boier si n-ar fi indraznit sa ia nici un scaun. Rusii si-au batut joc", isi aminteste Floare Barburu care l-a cunoscut pe boierul Mateescu. Mai tarziu, a lucrat ca bucatareasa, la sanatoriu
            NATIONALIZAREA. In 1952 a murit boierul Mateescu, fara sa fi apucat sa se bucure prea mult de traiul langa cea de a doua nevasta. Castelul din Bihor a fost nationalizat de comunisti. Cladirea a ramas o vreme in paragina, iar parcul cu castani din jurul ei s-a umplut de buruieni, de nu se mai zareau bancile.
In 1956, a venit ordin ca in castel sa se faca un sanatoriu pentru bolnavii de TBC. "M-am angajat si eu la ei. Am lucrat la bucatarie 20 de ani", spune Floare Barburu.
Cei internati la Gheghie proveneau, in general, din familii foarte sarace. De-a lungul anilor, numarul pacientilor din sanatoriu a oscilat intre 40 si 60. Acum mai sunt 20 si urmeaza sa fie mutati intr-un spital din Oradea, deoarece castelul a fost revendicat.
In 1992, a doua nevasta a boierului, reprezentata de un nepot - Radu Clitus Lucian, a cerut castelul, dar si terenul si padurea pe care o avea boierul in zona. Vreo o mie de hectare. Femeia a murit insa inainte sa intre in posesia castelului, pe care se pare ca intentiona sa-l vanda. L-a lasat mostenitor pe Radu Clitus Lucian.
             CONTESTATIE. "Noi am apucat sa le dam un hectar de padure si opt de teren. Intre timp insa, alte rude ale lui Mateescu au contestat certificatul de mostenitor. Pana nu se va rezolva aceasta problema, nu se va retroceda nimic", explica Nicolae Teusdea, primarul comunei Auseu, de care apartine satul Gheghie. Mostenitorii care contesta dreptul lui Radu Clitus Lucian de a intra in posesia castelului au primit, pana acum, mai multe proprietati pe care le-a avut boierul in judetul Arges si sunt reprezentati de un avocat celebru.
           IN ASTEPTARE. Deocamdata, cladirea e ocupata de bolnavii de TBC. In mod normal, castelul-sanatoriu ar fi trebuit evacuat pana cel tarziu la 1 iulie, asa cum a decis Primaria din Auseu, in administrarea careia se afla.
Batranii din Gheghie care l-au apucat pe boier nu stiu prea multe despre cele doua randuri de mostenitori care se lupta in instanta. S-ar bucura insa ca la Gheghie sa vina un om care sa iubeasca cel putin la fel de mult ca boierul locurile si oamenii din Bihor, sa repare zidurile scorojite ale castelului si sa scoata parcul de sub buruieni.
          AMINTIRI: "De Sfantul Vasile, boierul Mateescu aduna toti copiii din sat si le dadea ghete si costume noi. A avut un baiat pe care-l chema Vasile. A murit de tanar, ca a facut leucemie, si, de fiecare An Nou, boierul facea pomenirea asta. Carti pentru scoala tot de la el aveam" - Floare Barburu, locuitor din Gheghie.

sâmbătă, 5 mai 2012

Conacul C.A. Vladescu








 



          
           Conacul Vladescu din judetul Arges, comuna Hartiesti, sat Lucieni. Conacul (castelul) cum i se spunea de toti cei care-l vizitau, se afla in localitatea Lucieni, comuna Hartiesti, Judetul Arges, intr-o zona colinara, fara poluare, foarte linistita.
       Este situat pe artera principala (cu deviatie de circa (60m) de soseaua ce leaga doua municipii de judet, respectiv Pitesti si Campulung Muscel. Fata de Pitesti se afla la o distanta de 29km si fata de Campulung Muscel de aproximativ 25km. Se afla pozitionat intre doua dealuri impadurite, cu vegetatia diferita (fanete, pomi fructiferi), chiar in apropierea padurii, prin preajma trecand un mic parau. La una din portile conacului se afla stalpul de inalta tensiune si fantanã cu apa potabila.
        A fost construit in jurul anilor 1898 - 1900 (secolul XIX) de catre boierul C. A. Vladescu care a decedat in jurul anului 1926, lasandu-l mostenire descendentilor lui care l-au stapanit pana in martie 1949, cand a intervenit nationalizarea averilor facuta de statul comunist.
Constructia are o suprafatã (baza) aproximativ 400mp, cu 23 de camere mai mici (camerele ingrijitorilor) si mai mari, saloane (pentru receptiile mondene), foisor, pridvoare, capela de rugaciuni, beci foarte bine consolidat cu traverse de cale ferata, cu multe bolti de caramida (pastrandu-se in conditii optime fructele din livada ce-l inconjoara) la fel si camerele de la parter sunt tot cu bolti de caramida despartite de traverse late de cale ferata.
        In jurul lui, actualmente, este inconjurat de o livada de meri de 6000mp, o poarta monumentala din zid prezentand interes turistic si cultural.
Acoperisul (podul conacului) are deschideri catre toata panorama zonei (o intrepatrundere de livada, pasune, padure, susurul apei; primavara, vara si toamna, aceasta imbinare de relief, creand o imagine mirifica; iarna este foarte blanda). Podul fiind atat de spatios si bine consolidat se preteazã la amenajare camere de locuit. Are trei intrari din trei laturi diferite, cu scari separate, cu sali foarte largi de unde se putea admira privelistea ce-l inconjoara.
       Pana in 1949 era socotit castelul din vatra satului familia Vladescu avand in imprejurimi 350 ha terenuri (paduri, pasuni, livezi, izlazuri, moara de apa povarna) din care mai sunt ruinele.
       Dupa 1949 a fost preluat in administrare de G.A.S. ulterior I.A.S. Campulung Muscel, iar dupã Revolutia din 1989 de S.C. Fructis S.A. Campulung Muscel.
      In octombrie 1996 a fost preluat in proprietate de catre descendentii (mostenitorii legali) ai familiei Vladescu in baza legii caselor nationalizate nr. 112/1995 (de retrocedarea imobilelor).
Inca din 1949 fiind o constructie de rasunet in zona, cu o arhitectura asemanatoare cu cea de la alte conace din zona de munte a fost cuprinsa pe lista de patrimoniu a monumentelor culturale.
      Actualmente fiind cuprins ca imobil monument in Lista Monumentelor Istorice din judetul Arges cu nr.03B0333 este scutit de impozit, conform adeverintei nr.597/11.09.2003.
                                                              
                                                ARHITECTURA CONACULUI

        Din punctul meu de vedere este impresionanta si unica in felul ei. Din cate stiu stilul Neoromanesc si Brancovenesc ne apartin si nu se regaseste pe alte meleaguri. Aceasta constructie cuprinde toata evolutia stilului Neoromanesc, de la arhitectura taraneasca cu pridvor si cerdac pana la cea bisericeasca cu capela, perioada lui Ion Mincu cu arc frant, cat si perioada lui Grigore Cerchez specifica prin turnuri de tip foisor (cula).
      Din pacate acest edificiu nu are nici o sansa momentan chiar daca este inscris pe lista monumentelor istorice. Cu atat mai mult cu cat este criza economica (inca un motiv de a lasa un monument in paragina). Tare imi doresc sa vad aceasta frumoasa constructie restaurata. Oricum cred ca va fi nevoie de reconstructie in mare parte.

joi, 19 aprilie 2012

Conacul Nicolae Balcescu








 


















        


    Horia Nestorescu-Bălceşti realizând un interviu cu Maria Mandrea (1884-1985), strănepoata lui Nicolae Bălcescu, cu ocazia aniversării centenarului din 1984.
     
               Pe valea Topologului, in satul Valea Balceasca comuna Nicolae Balcescu, judetul Valcea, se afla conacul si parcul care au fost proprietatea serdarului Barbu Balcescu si a Zincai Balcescu, parintii marelui om politic, istoric si ganditor democrat-revolutionar pasoptist Nicolae Balcescu (1819-1852). Conacul a construit in anul 1824/1828 de Iancu Balcescu, fratele Zincai, suferind ulterior mai multe modificari: in 1913 s-a construit foisorul, iar in 1937 s-a ridicat un etaj. Forma de odinioara a edificiului, din vremea lui Nicolae Balcescu, poate fi vazuta intr-o acuarela realizata de Zoe Mandrea, nepoata revolutionarului.
           A fost construit in stil brancovenesc cu influente gotice si renascentiste.
Muzeul memorial (Conacul Bălceştilor) dispune de opt incaperi in care se gasesc exponate ce ilustreaza momente din viata si activitatea lui Nicolae Balcescu. La intrare este prezentat arborele genealogic al familiei, prin grafice, fresce si portrete. Aici se pot vedea imaginile surorii sale, Maria, impreuna cu sotul ei, Scarlat Geanolu, ale lui Costache Balcescu si Luxitei Florescu, precum si fotografia lui Bonifaciu Florescu, fiul Luxitei si al revolutionarului. Se mai pot vedea diverse scrisori ale fratilor Balcesti, biblioteca ramasa de la sora sa Marioara, sevaletul la care a lucrat Zoe Mandrea etc. Intr-o alta sala se prezinta secvente din timpul anilor de studii ai celui evocat, iar intr-o camera invecinata sunt expuse texte si imagini care reflecta participarea lui Nicolae Balcescu la miscarea revolutionara. Activitataea sa stiintifica este redata prin copertele revistei “Magazin istoric pentru Dacia”, editata impreuna cu August Treboniu Laurian. In aceasta publicatie, Nicolae Balcescu a scris despre rezultatele cercetarilor intreprinse in tara si in strainatate pe urmele monumentelor istorice. Sunt expuse copiile medaliei de aur cu efigia lui Mihai Viteazul si gravura care il infatiseaza pe marele voievod, descoperite de Balcescu cu ocazia calatoriei in Italia si Franta. Alaturi se afla si pasaportul folosit in aceasta calatorie. Tot aici se poate vedea o copie a tabloului care reprezinta revolutia din anul 1848 din Paris, moment la care a participat si Nicolae Balcescu. (Atunci, el a reusit sa smulga o bucata de catifea de pe tronul lui Ludovic Filip, pe care a trimis-o in tara impreuna cu o scrisoare catre Vasile Alecsandri). Vitrinele mai cuprind o copie a sigiliului lui Nicolae Balcescu din anul 1848, cand indeplinea functia de secretar a guvernului revolutionar, o reconstituire a drapelului din acele vremuri si originalul Praclamatiei de la Islaz. Alaturat, pe un perete, se afla portretul revolutionarului, pictat de Gheorghe Tatarescu in anul 1851, cand Balcescu era in exil.
Vizitatorii pot vedea de activitatea lui Nicolae Balcescu si a altor revolutionari datorita unor documente si texte la care se alatura o serie de fotografii. Acestea din urma se refera la deplasarea lui Balcescu in Tara Motilor, cand a incercat sa-i uneasca pe revolutionarii lui Avram Iancu cu cei ai lui Kossuth. Mai departe, muzeul ilustreaza activitatea istoricului si patriotului Nicolae Balcescu in emigratie. Este expusa ultima sa fotografie, precum si schema drumului efectuat pe Dunare pana la Galati, cand i s-a refuzat debarcarea in tara. Expozitia memoriala se incheie cu testamentul lui Nicolae Balcescu, text alcatuit la 29 noiembrie 1852, la Palermo. Langa ultimele dorinte se afla copia actului de deces si o pictura care infatiseaza inmormantarea sa in groapa comuna din orasul italian. Tabloul a fost realizat de Camelia Demetrescu.
         Tănase Bălcescu a avut patru copii: Maria, Iancu, Safta și Zinca.
        Zinca Bălcescu este mama lui Nicolae Bălcescu. Acesta va purta numele mamei din cauza faptului că tatăl sau, pitarul Barbu sin Petre a murit timpuriu.
         Nicolae Bălcescu a mai avut oarece frați și surori pe care musai trebuie să îi pomenesc:
        Costache Bălcescu ( zis și Prințul Negru) a fost printre altele ministru de finațe în timpul lui       Cuza iar sub Carol I a fost deputat, senator si președinte al Consiliului de Administrație al C.E.C.
       Maria Bălcescu căsătorită cu Scarlat Geanoglu, ocârmuitor (un fel de Dragne) al județului Teleorman. Maria s-a judecat cu mamă-sa pentru că nu i-a dat dota promisă la căsătorie;
         Barbu Bălcescu – primar al Craiovei și mare avocat. Printre copii lui Barbu se numără și Zoe, care s-a căsătorit cu Nicolae Mandrea.
         Zoe si Nicolae Mandrea au moștenit conacul de la Bălcești.
        Nicolae Mandrea a fost un apropiat al lui Carol I și a deținut printre altele și funcția de președinte al Înaltei Curți Casație.
        Radu N. Mandrea, fiul lui Nicolae a intrat în posesia conacului printr-un act de donație. Acesta a donat mai departe conacul statului român la 31 Martie 1948 cu scopul ca așezământul să devină tabără de creație artistică.
        Este unul dintre cele mai frumoase conace din Romania cu un farmec aparte fiind extrem de pitoresc atat el cat si zona din jurul lui cu o atmosfera Valaha autentica iar foisorul parca te cheama sa te uiti in zare pt. a admira toata Valea Balceasca.