Castelul Brukenthal din Sambata de Jos.

Castelul Brukenthal se află la circa 15 km de orașul Făgăraș, în localitatea Sâmbăta de Jos judetul Brasov. Este pozitionat in mijlocul unui parc dendrologic iar pe terenul aferent castelului se află una dintre cele mai renumite hergelii de cai de la noi din țară, singura unde se crește rasa de cai lipiţani, considerată cea mai veche rasă modernă de cai din Europa. Castelul a fost construit în 1750-1760 de contele Jozef von Brukenthal, varul mai mic a lui Samuil von Brukenthal. Este o construție solidă, în stil baroc cu elemente neoclasice cum ar fi pilastrii cu capiteluiri ionice si ghirlande. Are 35 de încăperi, pardoseala este din stejar iar in camere au fost montate sobe de ceramică aduse de la Viena. Oamenii povestesc că pe un perete există şi o frescă frumoasă acoperită prin anii 70 cu un strat de zugrăveală. Construirea castelului a durat mulţi ani, iar terenul ( cca.1700 ha) a fost a fost atribuit în arendă contelui de către împărăteasa Maria Thereza, pentru o perioadă de 99 de ani.

Pentru a-şi arăta recunoştinţa, Brukenthal a ridicat castelul, nu există însă dovezi că Maria Thereza ar fi fost vreodată la Sâmbăta. Localnicii povestesc chiar despre o relaţie pasională între cei doi, au apărut de-a lungul timpului multe legende. Unii spun că, împărăteasa niciodată nu a trecut de pragul castelului, alţii susţin că Maria Thereza şi-a petrecut cîteva veri la castel, dar s-a plictisit repede de conte.

Odată cu dispariția ultimului moștenitor, la sfârștul secolului XIX, castelul a început treptat să se degradeze. La începutul secolului XX, a avut de suferit în urma unui incendiu, acoperişul arzând în întregime. În anul 1932, au fost executate lucrări de renovare, însă cei care au făcut acest lucru, probabil că nu cunoșteau valoarea artistică a picturilor de pe pereți și multe dintre ele au fost acoperite cu var. Este și cazul unei mari fresce din sala mare care înfățișa scene de vânătoare cu peisaje muntoase din zona Făgărașului, atribuită artistului Anton Steinwald din Sibiu.

După naționalizare, castelul a servit drept sediu administrativ pentru Herghelia de cai lipițani în incinta căruia se află. Din 2002, castelul aparține de Romsilva S.A, respectiv Direcția Silvică Brașov, dar se află într-o stare avansată de degradare. Intr-una dintre aripi, grinzile de lemn au putrezit iar acoperișul s-a prăbușit în mai multe locuri. În prezent, nici nu se pune problema de a fi vizitat, nu este nici măcar vizibil, fiind acoperit în întregime cu “bandaje de protecție” ce se montează pe clădirile aflate în reparații. De reparații însă nu prea poate fi vorba, pentru că nu sunt fonduri. Romsilva se zbate să găsească finanțare pentru un proiect de restaurare a castelului și transformare a acestuia într-un Muzeu al Calului Lipițan.

Turiștii pot însă vizita Herghelia care adăpostește cca 300 de cai și care pune la dispoziție spectacole ecvestre, cursuri de călărie, cursuri de trăsură, trasee călare pentru călăreţii cu experienţă, plimbări cu sania sau cu căruţa.

Castelul Savarsin

        

         Castelul regal de la Săvârșin este un castel deținut de familia regală română și situat pe domeniul de la Săvârșin, județul Arad, România. Pe locul clădirii actuale se găsea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare Forray. Acest castel a fost construit între anii 1650-1680.

         La 9 iunie 1784 de aici a fost rapit vicecomitele Andras Forray (senior) de catre haiducii conduși de Petre Baciu. Șeful administrației comitatului a fost eliberat numai după satisfacerea revendicărilor haiducilor de către însuși împăratul Iosif al II-lea. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horia, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților.

         Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru ca spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în fine în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea sa în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societății „Corvin”, la care acționar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acțiunile majoritare regelui Mihai I. Acest castel nu a aparținut niciodată lui Carol al II-lea.

        Refacută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic și prevăzut cu etaj și balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare și exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac și debarcader. După ce a fost confiscate de comuniști în 1948, la fel ca toate celelalte prorientăți regale, castelul a revenit în posesia Casei Regale la 1 iunie 2001. Principesa Margareta conduce acțiunile de restaurare a parcului și a casei în acelasi stil creat în 1943 de Regina-mamă Elena.

           Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Castelul Teleki din Satulung judetul Maramures

Datorita domnului Mircea Maries, acest monument si-a recapatat stralucirea de altadata....

          

         Castelul Teleki din judetul Maramures, comuna Satulung. Are o vechime de aproape 300 de ani si a fost folosit ca si resedinta de vara de catre nobilul Geza Teleki, iar in anul 1897 a fost supraetajat si modernizat in stil baroc tarziu. Localitatea unde este situat imobilul, este la o distanta de 18 kilometri de Baia Mare si este atestata documentar ca Pribylvava in 1405, apartinand domeniului Cetatii Chioar si detinuta de familia Dragffy. In a doua jumatate a secolului XVII-lea a fost donata de principele Apaffy lui Teleki Mihai.Castelul a ramas in familie pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Dupa razboi, familia Teleki a fugit in strainatate si nu se mai stie nimic despre membrii acestei ramuri a familiei. In 1949, castelul a fost nationalizat, iar in regimul comunist a avut intrebuintari diverse, de la sala de baluri, si chiar depozit pentru cereale sau sediu al CAP.

         Familia Teleky a fost una dintre cele mai importante din istoria Transilvaniei. In comuna maramureseana Satulung, grofii Teleky au avut doua castele, unul situat chiar in Satulung, iar celalalt in Pribilesti. "Ultimul Teleky care a fost proprietar al castelului din Pribilesti a fost ultimul ministru de externe al Ungariei inainte de instaurarea regimului hortyst. Acest Teleky a semnat un tratat de neagresiune cu Serbia, iar in momentul invadarii acesteia, la izbucnirea razboiului mondial, ministrul s-a sinucis, pentru ca nu a putut suporta sa-si vada angajamentul calcat in picioare", sustine inginerul Ioan Balaiu, pasionat de istoria castelelor din Transilvania.

        Ca de obicei STATUL a renuntat la dreptul de preemtiune si a incaput pe mana unei persoane, de data asta serios si cu ganduri bune. Din pacate drama monumentelor noastre, este ca dupa renovare in afara de caramida nu mai ramane nimic original.... dar e bine si asa decat sa dispara pt. totdeauna.

ps. am pus si o fotografie cu propietarul. Eu zic ca merita apreciat pt. ce a facut !

Castelul Geza Teleki din Pribileşti

                       

               Castelul Teleki din judetul Maramures, comuna Pribilesti. Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea, fiind utilizat ca reşedinţă a familiei nobiliare maghiare Teleki. Imobilul a fost folosit ca reşedinţă de vară de către nobilul Teleki Geza. În anul 1897 castelul a fost supraetajat şi modernizat în stil eclectic, iar până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas în administrarea contelui Teleki Pál (1879-1941) şi urmaşilor acestuia.

           Acesta (groful de la Pribileşti) a fost geograf, membru al Academiei ungare de ştiinţă. Ca om politic, a ajuns prim-ministru al Ungariei in perioadele 1920-1921 si 1939-1941. Tatăl său, Géza Teleki (1843-1913), a fost scriitor şi om politic maghiar, ajuns pentru o perioada scurta ministru de interne. Mama contelui de la Pribileşti a fost Irén Murati (1852-1941), fiica unui negustor grec.Cele două guvernări ale lui Teleki Pál

             La 25 iulie 1920, guvernatorul Miklós Horthy îl desemnează pe contele Teleki Pál ca prim-ministru. La 14 aprilie, în anul 1921, Teleki Pál eşuează în negocieri cu Carol al IV-lea şi îşi dă demisia. Rămâne însă celebru în istorie pentru cele 12 legi anti-evreieşti pe care le-a iniţiat în primul mandat. E de mentionat acel "numerus Claurus" devenit catastrofal în timp. În anul 1940, Teleki Pál se întâlneşte în Germania cu Adolf Hitler şi-i propune deportarea evreilor din Europa după încheierea războiului.

             Teleki apare în anul 1938 ca ministru al Culturii, fiind unul dintre reprezentanţii delegaţiei Ungariei la Dictatul de la Viena. Pe 12 decembrie 1940, la Belgrad, acesta semnează tratatul de prietenie cu Iugoslavia. Dar la 2 aprilie 1941, Horthy permite trupelor germane să treacă prin Ungaria spre Iugoslavia determinându-l pe Teleki Pál ca în numele codului onoarei nobililor maghiari să se sinucidă în ziua urmatoare de după gestul lui Horthy.În 1949, imobilul a fost naţionalizat, iar în regimul comunist a avut diverse întrebuinţări (sală de baluri, de cinema, depozit pentru cereale, sediu al Cooperativei Agricole de Producţie din localitate).

           Întrucât domeniul nu a fost revendicat de moştenitorii vechilor proprietari, în 2006 a trecut în proprietatea privată a comunei Satulung. În anul 2007, imobilul a fost cumpărat de un urmaş englez al familiei Teleki. Preţul stabilit în urma evaluarii a fost de 244.000 de euro plus TVA. Pe atunci, primarul Augustin Panici motiva că primaria n-are bani pentru reabilitarea monumentului şi că imobilul ar putea fi inclus într-un circuit turistic ca „punct forte" al regiunii. De-a lungul timpului, clădirea a fost vizată pentru mai multe proiecte, cel mai răsunător fiind de Centru cultural de interes zonal. Dar proiectul a tot rămas la stadiu de declaraţie. După mai multe runde de licitaţii, autorităţile locale au reuşit să scape de castel.

           După renunţarea Ministerului Culturii şi Cultelor/MCC la dreptul de preemţiune, monumentul a fost vândut, de către Primăria Satulung (septembrie 2007), firmei GIPFIX CONSTRUCT SRL Bucureşti, societate comercială cu capital privat integral străin (asociaţi cetăţeanul britanic Peter John Tweedie şi Mariana Tweedie, cu dubla cetăţenie, română şi britanică) firmei, avându-l ca administrator pe Tweedie Peter John, descendent al familiei Teleki.

            În ianuarie 2008, Monitorul Oficial menţiona apariţia unei societăţi comerciale numită Castelul Teleki SRL care avea ca obiect de activitate turismul. Fondator şi administrator al acestei societăţi este acelaşi cetăţean britanic.

Numai că vânzarea nu s-a dovedit a fi o mişcare câştigătoare. Nici noul proprietar, deşi străin, nu respectă prevederile Legii 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice. Mai exact, in documentaţia depusă pentru participarea la licitaţia organizată de Primaria Satulung în 2007, reprezentanţii firmei şi-au asumat angajamentul de a transforma clădirea în centru de conferinţe. Termenul propus de ei pentru finalizarea lucrărilor era decembrie 2009. Doar că, la un an de la termenul teoretic de finalizare, lucrările nici nu au început. Ba mai mult, proprietarii şi-au neglijat obligaţiile legale de protecţie, consolidare, conservare, întreţinere şi asigurare a integralităţii clădirii, determinând amplificarea stării de degradare a imobilului „şubred" si stadiul deplorabil în care se află azi imobilul.

            Monumentul, încadrat în categoria de arhitectură „castel" (cu 2 nivele, 2 turnuri laterale şi 3 tipuri de ferestre, având o suprafaţă de 600 m2) se află într-o stare avansată de degradare, prefigurându-se riscul prăbuşirii sale.

          În interior se mai păstrează două coloane la nivelul superior, la intrare se mai păstrează fierul forjat de la copertină, două coloane şi trepte. Deasupra intrării a existat un balcon care s-a prăbuşit de-a lungul timpului, iar în jurul castelului a existat un parc cu diferite soiuri de arbori care a fost distrus anterior anului 1989. Există şi câteva părţi bune: pereţii exteriori nu sunt fisuraţi, învelitoarea este în stare bună, iar beciul nu prezintă infiltraţii de apă.

          Obiectivul necesită lucrări de consolidare în regim de urgenţă, în special în interior, unde mai mulţi pereţi s-au prăbuşit. Una din coloanele din faţa clădirii s-a degradat, iar sistemul de scurgere a apelor necesită intervenţii, existând riscul ca apa în surplus adunată în spatele clădirii să se infiltreze în fundaţie.

         Starea de conservare nesatisfăcătoare este generată de neglijenţa proprietarului care nu a întreprins, de la achiziţie, nici o intervenţie de restaurare deşi prin contractul de vânzare-cumpărare s-a angajat să transforme monumentul în centru de conferinţe/recepţii până la sfârşitul anului 2009.

Neglijarea obligaţiilor legale de protecţie, consolidare, conservare, întreţinere şi asigurare a integralităţii clădirii a determinat amplificarea stării de degradare a acesteia, deja avansată la momentul preluării. Perpetuarea acestei stări de fapt a fost cauzată şi de pasivitatea autorităţilor locale, care au tolerat lipsa de preocupare a actualului proprietar, cu toate că au competenţa de a aplica inclusiv amenzi în cazul în care constată încălcări ale obligaţiilor privind întreţinerea monumentelor istorice.

Castelul Alexius Bethlen

           Castelul Bethlen (în maghiara Bethlen-Kastély) din Cris a fost construit între sec XIV-XVIII, în stilul renasterii transilvănene, ca reședință nobiliară fortificată, de mică amploare (cel mai frumos castel Renascentist din Ardeal). Are o incintă fortificată de plan pătrat, cu bastioane circulare la colțuri și turn de intrare pătrat, structură tipică arhitecturii militare medievale târzii, anterioară castelului de pe latura de sud. Reședința are două nivele, un impozant turn circular (Turnul Arcașilor) și o logie cu deschideri arcuite semicirculare, sprijinite pe coloane cilindrice scunde. După construirea castelului, sistemul de fortificații a fost completat cu o semi-incintă cu bastioane pană.

          Castelul străjuieşte falnic localitatea Criş. Imobilul plin de istorie este o mărturie nu doar a timpului care a trecut, ci şi a neputinţei celor rămaşi, care nu au reuşit până acum să conserve castelul care ne-a făcut cunoscuţi în lumea întreagă. Situat strategic la la vechea graniţă a imperiului austro-ungar, castelul a început să prindă viaţă înainte de anul 1300, dar a fost nevoie de încă 200 de ani ca să ajungă la forma finală. Aşa a reuşit bijuteria de Transilvania să îmbine stilul gotic cu cel renascentist, iar potrivirea vechiului cu noul l-a transformat într-o adevărată capodoperă. Interiorul era diferit faţă de alte castele ale vremii: era dotat cu toalete, băi şi saune. Istoriograful Farkas Bethlen a adus aici chiar şi o tipografie pentru editarea cărţii sale care, ulterior, a fost mutată la Sighişoara.

        Odată cu naţionalizarea se încheie frumoasa poveste a castelului de la Bethlen care poarta între zidurile lui legenda unei mari poveşti de amor. Contesa care s-a căsătorit cu soţul ei, deşi iubea un alt bărbat şi-a pierdut minţile, iar de atunci fantoma ei aleargă pe culoare. Aici se sfârşeşte povestea castelului şi începe cea a distrugerii lui. În 1947, Castelul de la Criş a fost preluat de stat. Jefuit de autorităţi şi de localnici, a fost folosit ca loc pentru o tabără de pionieri. La ceva vreme a devenit depozit de legum şi cereale pentru IAS-ul din sat, după care construcţia a fost practic devastată, iar obiecte de valoare, unice în Europa, au dispărut fără urmă.

Astfel a început distrugerea celui mai frumos castel renascentist din Ardeal. Organele de ocrotire a monumentelor istorice au declanşat în anii 1970 şi după 1990 lucrări de renovare, lucrări ce au fost întrerupte în mai puţin de doi ani. Acest splendid monument s-a ruinat prin naţionalizare, reavoinţa unor persoane şi lăcomia dusă la extrem a altora"a declarat Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei de Culte, Cultură şi Patrimoniu Mureş.

          În 1974, castelul a intrat sub aripa Direcţiei Monumentelor Istorice. Odată cu desfiinţarea instituţiei în 1977, imobilul a intrat într-o nouă perioadă de degradare. Timp de 14 ani a rămas al nimănui, unul din cele mai importante castele din ţară. Castelul de la Criş a fost câştigat acum 5 ani în instanţă de moştenitorii lui Gabriel Bethlen, care nu au însă suficient de mulţi bani ca să îl renoveze.  Au cerut ajutor statului român, au căutat fonduri care să le permită restaurarea, dar până acum, castelul e in aceeaşi stare. Au reusit sa refaca o parte din acoperis. E bine si asa...macar nu se mai degradeaza zidurile din cauza intemperiilor.

          Castelul se poate vizita cu suma de 10 lei si resus la 5 lei pt. pensionari, studenti si elevi.

Castelul Zichy

         Cand era de-o schioapa, culegea fructe pentru cucoana boierului. Se alegea cu cate 5-10 lei, de bomboane. La Sfantul Vasile primea haine si ghetute. Pe toti copiii din sat ii innoia atunci boierul, caci Vasile, unul dintre cei doi feciori ai sai, murise de leucemie, inainte sa implineasca 20 de ani. Tot boierul Mateescu le facea brad impodobit de Craciun si le dadea carti. Scoala tot el o donase satului. "Erau oameni buni, si traia tot satul de pe urma lor", isi aminteste Floare Barburu. Femeia si-a ridicat gospodarie chiar peste drum de castel. "Era dupa al doilea razboi mondial. Mai traia numai baiatul boierului, dar statea tocmai in Prahova, de unde se tragea neamul lor. A mers barbatul meu si a cumparat de la el bucata asta de pamant", spune batrana.

            PETRECERE SI VANATOARE. Castelul de la Gheghie a fost ridicat de un grof din neamul Zichy. De la el l-a cumparat boierul Mateescu. Nu statea foarte mult prin Bihor, caci avea multe afaceri la Bucuresti si in Prahova, dar cand tragea trasura la scara, era mare bucurie si cele noua saloane ale castelului se umpleau de prieteni dornici de petrecere si vanatoare.

Dar intr-o zi, baiatul boierului s-a prapadit de leucemie. N-a durat mult si a murit si nevasta lui Mateescu, iar singurul fiu care-i mai ramasese a plecat in razboi, de unde s-a intors sanatos la trup, dar cu mintile ratacite.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, castelul de la Gheghie a fost devastat, iar cea mai mare parte a bunurilor au fost furate. "N-au fost oamenii din sat. Ei il iubeau pe boier si n-ar fi indraznit sa ia nici un scaun. Rusii si-au batut joc", isi aminteste Floare Barburu care l-a cunoscut pe boierul Mateescu. Mai tarziu, a lucrat ca bucatareasa, la sanatoriu

            NATIONALIZAREA. In 1952 a murit boierul Mateescu, fara sa fi apucat sa se bucure prea mult de traiul langa cea de a doua nevasta. Castelul din Bihor a fost nationalizat de comunisti. Cladirea a ramas o vreme in paragina, iar parcul cu castani din jurul ei s-a umplut de buruieni, de nu se mai zareau bancile.

In 1956, a venit ordin ca in castel sa se faca un sanatoriu pentru bolnavii de TBC. "M-am angajat si eu la ei. Am lucrat la bucatarie 20 de ani", spune Floare Barburu.

Cei internati la Gheghie proveneau, in general, din familii foarte sarace. De-a lungul anilor, numarul pacientilor din sanatoriu a oscilat intre 40 si 60. Acum mai sunt 20 si urmeaza sa fie mutati intr-un spital din Oradea, deoarece castelul a fost revendicat.

In 1992, a doua nevasta a boierului, reprezentata de un nepot - Radu Clitus Lucian, a cerut castelul, dar si terenul si padurea pe care o avea boierul in zona. Vreo o mie de hectare. Femeia a murit insa inainte sa intre in posesia castelului, pe care se pare ca intentiona sa-l vanda. L-a lasat mostenitor pe Radu Clitus Lucian.

             CONTESTATIE. "Noi am apucat sa le dam un hectar de padure si opt de teren. Intre timp insa, alte rude ale lui Mateescu au contestat certificatul de mostenitor. Pana nu se va rezolva aceasta problema, nu se va retroceda nimic", explica Nicolae Teusdea, primarul comunei Auseu, de care apartine satul Gheghie. Mostenitorii care contesta dreptul lui Radu Clitus Lucian de a intra in posesia castelului au primit, pana acum, mai multe proprietati pe care le-a avut boierul in judetul Arges si sunt reprezentati de un avocat celebru.

           IN ASTEPTARE. Deocamdata, cladirea e ocupata de bolnavii de TBC. In mod normal, castelul-sanatoriu ar fi trebuit evacuat pana cel tarziu la 1 iulie, asa cum a decis Primaria din Auseu, in administrarea careia se afla.

Batranii din Gheghie care l-au apucat pe boier nu stiu prea multe despre cele doua randuri de mostenitori care se lupta in instanta. S-ar bucura insa ca la Gheghie sa vina un om care sa iubeasca cel putin la fel de mult ca boierul locurile si oamenii din Bihor, sa repare zidurile scorojite ale castelului si sa scoata parcul de sub buruieni.

          AMINTIRI: "De Sfantul Vasile, boierul Mateescu aduna toti copiii din sat si le dadea ghete si costume noi. A avut un baiat pe care-l chema Vasile. A murit de tanar, ca a facut leucemie, si, de fiecare An Nou, boierul facea pomenirea asta. Carti pentru scoala tot de la el aveam" - Floare Barburu, locuitor din Gheghie.

Conacul C.A. Vladescu

 

          

           Conacul Vladescu din judetul Arges, comuna Hartiesti, sat Lucieni. Conacul (castelul) cum i se spunea de toti cei care-l vizitau, se afla in localitatea Lucieni, comuna Hartiesti, Judetul Arges, intr-o zona colinara, fara poluare, foarte linistita.

       Este situat pe artera principala (cu deviatie de circa (60m) de soseaua ce leaga doua municipii de judet, respectiv Pitesti si Campulung Muscel. Fata de Pitesti se afla la o distanta de 29km si fata de Campulung Muscel de aproximativ 25km. Se afla pozitionat intre doua dealuri impadurite, cu vegetatia diferita (fanete, pomi fructiferi), chiar in apropierea padurii, prin preajma trecand un mic parau. La una din portile conacului se afla stalpul de inalta tensiune si fantanã cu apa potabila.

        A fost construit in jurul anilor 1898 - 1900 (secolul XIX) de catre boierul C. A. Vladescu care a decedat in jurul anului 1926, lasandu-l mostenire descendentilor lui care l-au stapanit pana in martie 1949, cand a intervenit nationalizarea averilor facuta de statul comunist.

Constructia are o suprafatã (baza) aproximativ 400mp, cu 23 de camere mai mici (camerele ingrijitorilor) si mai mari, saloane (pentru receptiile mondene), foisor, pridvoare, capela de rugaciuni, beci foarte bine consolidat cu traverse de cale ferata, cu multe bolti de caramida (pastrandu-se in conditii optime fructele din livada ce-l inconjoara) la fel si camerele de la parter sunt tot cu bolti de caramida despartite de traverse late de cale ferata.

        In jurul lui, actualmente, este inconjurat de o livada de meri de 6000mp, o poarta monumentala din zid prezentand interes turistic si cultural.

Acoperisul (podul conacului) are deschideri catre toata panorama zonei (o intrepatrundere de livada, pasune, padure, susurul apei; primavara, vara si toamna, aceasta imbinare de relief, creand o imagine mirifica; iarna este foarte blanda). Podul fiind atat de spatios si bine consolidat se preteazã la amenajare camere de locuit. Are trei intrari din trei laturi diferite, cu scari separate, cu sali foarte largi de unde se putea admira privelistea ce-l inconjoara.

       Pana in 1949 era socotit castelul din vatra satului familia Vladescu avand in imprejurimi 350 ha terenuri (paduri, pasuni, livezi, izlazuri, moara de apa povarna) din care mai sunt ruinele.

       Dupa 1949 a fost preluat in administrare de G.A.S. ulterior I.A.S. Campulung Muscel, iar dupã Revolutia din 1989 de S.C. Fructis S.A. Campulung Muscel.

      In octombrie 1996 a fost preluat in proprietate de catre descendentii (mostenitorii legali) ai familiei Vladescu in baza legii caselor nationalizate nr. 112/1995 (de retrocedarea imobilelor).

Inca din 1949 fiind o constructie de rasunet in zona, cu o arhitectura asemanatoare cu cea de la alte conace din zona de munte a fost cuprinsa pe lista de patrimoniu a monumentelor culturale.

      Actualmente fiind cuprins ca imobil monument in Lista Monumentelor Istorice din judetul Arges cu nr.03B0333 este scutit de impozit, conform adeverintei nr.597/11.09.2003.

                                                              

                                                ARHITECTURA CONACULUI

        Din punctul meu de vedere este impresionanta si unica in felul ei. Din cate stiu stilul Neoromanesc si Brancovenesc ne apartin si nu se regaseste pe alte meleaguri. Aceasta constructie cuprinde toata evolutia stilului Neoromanesc, de la arhitectura taraneasca cu pridvor si cerdac pana la cea bisericeasca cu capela, perioada lui Ion Mincu cu arc frant, cat si perioada lui Grigore Cerchez specifica prin turnuri de tip foisor (cula).

      Din pacate acest edificiu nu are nici o sansa momentan chiar daca este inscris pe lista monumentelor istorice. Cu atat mai mult cu cat este criza economica (inca un motiv de a lasa un monument in paragina). Tare imi doresc sa vad aceasta frumoasa constructie restaurata. Oricum cred ca va fi nevoie de reconstructie in mare parte.