Conacul Nicolae Balcescu

 

        

 

    Horia Nestorescu-Bălceşti realizând un interviu cu Maria Mandrea (1884-1985), strănepoata lui Nicolae Bălcescu, cu ocazia aniversării centenarului din 1984.
     

               Pe valea Topologului, in satul Valea Balceasca comuna Nicolae Balcescu, judetul Valcea, se afla conacul si parcul care au fost proprietatea serdarului Barbu Balcescu si a Zincai Balcescu, parintii marelui om politic, istoric si ganditor democrat-revolutionar pasoptist Nicolae Balcescu (1819-1852). Conacul a construit in anul 1824/1828 de Iancu Balcescu, fratele Zincai, suferind ulterior mai multe modificari: in 1913 s-a construit foisorul, iar in 1937 s-a ridicat un etaj. Forma de odinioara a edificiului, din vremea lui Nicolae Balcescu, poate fi vazuta intr-o acuarela realizata de Zoe Mandrea, nepoata revolutionarului.

           A fost construit in stil brancovenesc cu influente gotice si renascentiste.

Muzeul memorial (Conacul Bălceştilor) dispune de opt incaperi in care se gasesc exponate ce ilustreaza momente din viata si activitatea lui Nicolae Balcescu. La intrare este prezentat arborele genealogic al familiei, prin grafice, fresce si portrete. Aici se pot vedea imaginile surorii sale, Maria, impreuna cu sotul ei, Scarlat Geanolu, ale lui Costache Balcescu si Luxitei Florescu, precum si fotografia lui Bonifaciu Florescu, fiul Luxitei si al revolutionarului. Se mai pot vedea diverse scrisori ale fratilor Balcesti, biblioteca ramasa de la sora sa Marioara, sevaletul la care a lucrat Zoe Mandrea etc. Intr-o alta sala se prezinta secvente din timpul anilor de studii ai celui evocat, iar intr-o camera invecinata sunt expuse texte si imagini care reflecta participarea lui Nicolae Balcescu la miscarea revolutionara. Activitataea sa stiintifica este redata prin copertele revistei “Magazin istoric pentru Dacia”, editata impreuna cu August Treboniu Laurian. In aceasta publicatie, Nicolae Balcescu a scris despre rezultatele cercetarilor intreprinse in tara si in strainatate pe urmele monumentelor istorice. Sunt expuse copiile medaliei de aur cu efigia lui Mihai Viteazul si gravura care il infatiseaza pe marele voievod, descoperite de Balcescu cu ocazia calatoriei in Italia si Franta. Alaturi se afla si pasaportul folosit in aceasta calatorie. Tot aici se poate vedea o copie a tabloului care reprezinta revolutia din anul 1848 din Paris, moment la care a participat si Nicolae Balcescu. (Atunci, el a reusit sa smulga o bucata de catifea de pe tronul lui Ludovic Filip, pe care a trimis-o in tara impreuna cu o scrisoare catre Vasile Alecsandri). Vitrinele mai cuprind o copie a sigiliului lui Nicolae Balcescu din anul 1848, cand indeplinea functia de secretar a guvernului revolutionar, o reconstituire a drapelului din acele vremuri si originalul Praclamatiei de la Islaz. Alaturat, pe un perete, se afla portretul revolutionarului, pictat de Gheorghe Tatarescu in anul 1851, cand Balcescu era in exil.

Vizitatorii pot vedea de activitatea lui Nicolae Balcescu si a altor revolutionari datorita unor documente si texte la care se alatura o serie de fotografii. Acestea din urma se refera la deplasarea lui Balcescu in Tara Motilor, cand a incercat sa-i uneasca pe revolutionarii lui Avram Iancu cu cei ai lui Kossuth. Mai departe, muzeul ilustreaza activitatea istoricului si patriotului Nicolae Balcescu in emigratie. Este expusa ultima sa fotografie, precum si schema drumului efectuat pe Dunare pana la Galati, cand i s-a refuzat debarcarea in tara. Expozitia memoriala se incheie cu testamentul lui Nicolae Balcescu, text alcatuit la 29 noiembrie 1852, la Palermo. Langa ultimele dorinte se afla copia actului de deces si o pictura care infatiseaza inmormantarea sa in groapa comuna din orasul italian. Tabloul a fost realizat de Camelia Demetrescu.

         Tănase Bălcescu a avut patru copii: Maria, Iancu, Safta și Zinca.

        Zinca Bălcescu este mama lui Nicolae Bălcescu. Acesta va purta numele mamei din cauza faptului că tatăl sau, pitarul Barbu sin Petre a murit timpuriu.

         Nicolae Bălcescu a mai avut oarece frați și surori pe care musai trebuie să îi pomenesc:

        Costache Bălcescu ( zis și Prințul Negru) a fost printre altele ministru de finațe în timpul lui       Cuza iar sub Carol I a fost deputat, senator si președinte al Consiliului de Administrație al C.E.C.

       Maria Bălcescu căsătorită cu Scarlat Geanoglu, ocârmuitor (un fel de Dragne) al județului Teleorman. Maria s-a judecat cu mamă-sa pentru că nu i-a dat dota promisă la căsătorie;

         Barbu Bălcescu – primar al Craiovei și mare avocat. Printre copii lui Barbu se numără și Zoe, care s-a căsătorit cu Nicolae Mandrea.

         Zoe si Nicolae Mandrea au moștenit conacul de la Bălcești.

        Nicolae Mandrea a fost un apropiat al lui Carol I și a deținut printre altele și funcția de președinte al Înaltei Curți Casație.

        Radu N. Mandrea, fiul lui Nicolae a intrat în posesia conacului printr-un act de donație. Acesta a donat mai departe conacul statului român la 31 Martie 1948 cu scopul ca așezământul să devină tabără de creație artistică.

        Este unul dintre cele mai frumoase conace din Romania cu un farmec aparte fiind extrem de pitoresc atat el cat si zona din jurul lui cu o atmosfera Valaha autentica iar foisorul parca te cheama sa te uiti in zare pt. a admira toata Valea Balceasca.

Conacul Atanasievici

                    Conacul Atanasievici din judetul Caras-Severin, comuna Ramna, sat Valeapai.

        Istoricul satului se pierde în negura vremurilor. Cea mai veche ştire despre existenţa localităţii Valeapai datează din 1597 . În perioada stăpânirii otomane satul a aparţinut, când districtului Bocşa, ataşat Banatului de Severin, când Paşalâcului de Timişoara.

        În urma războiului dintre Austria şi Imperiul Otoman , din 1716-1718 , Banatul intră sub stăpânirea habsburcică. Sub austrieci, localitatea Valeapai a aparţinut districtului Ciacova, fapt menţionat în conscripţia din 1717 şi în hărţile din anii 1723 şi 1776.

        În 1777 , când Maria Tereza cedează Banatul, Ungariei, localitatea Valeapai va aparţine comitatului Caraş cu reşedinţa la Lugoj.

        Între anii 1820-1830 ca urmare a unor servicii aduse Coroanei Imperiale , această parte a Banatului a fost dăruită familiei Atanasievici, o familie de nobili de origine sârbă (fraţii Marcel şi Emil Atanasievici). Aceşti noi proprietari intră în posesia unor mai suprafeţe de teren arabil.

         În 1840 , în centrul satului , începe construcţia unui castel nobiliar, pentru a cărui ridicare se aduc muncitori din Serbia şi Italia. Construcţia este în stil Baroc. Din familia care stăpânea domeniul Valeapai, făcea parte şi Ioana Atanasievici, care se căsătoreşte cu contele Baiky din Vărădia. Fiica celor doi se căsătoreşte cu Tallian Bela şi moşteneşte domeniul unchilor ei Marcel şi Emil. Baronul Tallian Bela arendează moşia unui nobil desfrânat, Ambrizie Bela . Moşia este ipotecată şi apoi este cumpărată de familia Riesz în anii 1914-1918.

         În anul 1922 are loc împroprietărirea ţăranilor, fiecare familie primind în jur de 4 iugăre (aproximativ 2,31 hectare).

Referitor la denumirea localităţii, considerăm că această denumire vine de la faptul că locuitorii cultivau în lunca(valea) Pogoniciului păioase, de unde vine numele de Valea-Pai.

        Din pacate acest castel, este in stare avansata de degradare! A fost si vandalizat iar pierderile sunt irecuperabile ! Cert este ca si asa ruinat, el inca mai aminteste de vremurile de odinioara si te duce cu gandul la conti si contese....

Castelul Konopi

        Castelul Konopi din judetul Arad comuna Conop sat Odvoș. Castelul a aparținut familiei nobiliare de origine maghiară, Konopi, iar acesta datează din perioada 1650 – 1700. Insă pe parcursul anilor a suferit diverse modificări și transformări. In 1800 a avut loc ultima transformare.

        Ultimul urmaș al familiei Konopi, Baronul Coloman Konopi (1880-1947), inginer și cercetător agricol, inventator al grâului de Conop, înainte să moară l-a înfiat cu drepturi depline pe colaboratorul sau, Gheorghe Lenghyel, conferindu-i astfel titlul de Baron.

         În anul 1948, castelul și moșia, cu suprafața de 556 ha de pădure și teren arabil au fost naționalizate.

Conacul a revenit în posesia familiei Konopi-Lenghyel în anul 2007, iar astăzi se află într-o avansată stare de degradare.

         In 2017, si-a gasit un nou propietar si anume o familie din Arad. Acestia vor sa redea stralucirea de altadata si vor transforma castelul intr-un complex hotelier si centru cultural.

        Castelul Konopi de la Odvoş şi-a găsit un nou proprietar, o familie din Arad, care au cumpărat domeniul în 2017.

Citeste mai mult aici: https://adevarul.ro/locale/timisoara/foto-castelul-konopi-valea-muresului-transformat-complex-hotelier-centru-cultural-lumea-intra-secolul-xix-lea-1_5b6aeebedf52022f7525af47/index.html

Castelul Konopi de la Odvoş şi-a găsit un nou proprietar, o familie din Arad, care au cumpărat domeniul în 2017.

Citeste mai mult: adev.ro/pd5ajy

Castelul Konopi de la Odvoş şi-a găsit un nou proprietar, o familie din Arad, care au cumpărat domeniul în 2017.

Citeste mai mult: adev.ro/pd5a

Castelul Konopi de la Odvoş şi-a găsit un nou proprietar, o familie din Arad, care au cumpărat domeniul în 2017.

Citeste mai mult: adev.ro/pd5aj

Conacul Polizu

            Conacul Polizu Maxut din judetul Iasi, comuna Deleni, sat Maxut este unul dintre putinele monumente istorice refacute exclusiv cu fonduri private.

Investitorii au adus materiale din Italia si au folosit proiectele originale pentru a conserva cele mai fine detalii arhitecturale.

          La marginea orasului Harlau, in drumul spre Deleni, o firma a reusit sa restaureze o bijuterie arhitectonica ce in urma cu cateva luni era o ruina, un morman de pietre si moloz. Este vorba de conacul boierului Constantin Ghica Deleni, ridicat la sfarsitul secolului 19, intre anii 1870 - 1878. In urma cu doi ani de zile, nimeni n-ar fi spus ca fostul conac ar mai putea recapata stralucirea de alta data si oricine ar fi spus ca edificiul mai poate fi folosit cel mult ca depozit pentru furajele animalelor. Ambitia a doi oameni s-a dovedit a fi extrem de puternica, iar dupa cateva luni de munca, ruinele s-au transformat intr-o bijuterie. Imaginea Conacului Polizu Maxut, locuit vreme de aproape o suta de ani de boierii Ghica, creeaza impresia ca, de la poarta incolo, se scurge alt timp. Nimeni nu s-ar mira ca de pe o alee sa-si faca aparitia un aristocrat cu joben care schiteze un salut larg, politicos, ca in urma cu o suta de ani. Conacul a fost restaurat, la detaliu, in conformitate cu proiectul realizat de inginerii italieni in anul 1870. Lucrarile de restaurare au demarat la inceputul acestui an, dupa o lupta de 14 ani pe care mostenitorii au purtat-o cu statul roman in instantele de judecata. In cele din urma, Irina Ioana Riscuta, mostenitoarea Conacului Polizu Maxut, dar si a unei importante suprafete de padure din zona, a obtinut restituirea proprietatilor.

       Aceasta, alaturi de un om de afaceri, Constantin Stefanuca, au infiintat firma Conac Polizu Maxut SRL, care investeste in reabilitarea impresionantei cladiri.

"Efortul financiar al firmei este unul apreciabil, insa si rezultatele sunt pe masura. Investitia nu vizeaza numai conacul, ci intreg domeniul. Acesta se intinde pe o suprafata de 52 hectare, iar 2000 metri patrati sunt acoperiti de constructii", a declarat omul de afaceri Constantin Stefanuca. Acesta a mai precizat ca tocmai din dorinta de a exploata la maxim valoarea de patrimoniu a cladirii, la restaurare au fost folosite materiale de constructii din Italia, pentru a reproduce cat mai precis aspectul original al cladirii. "Conacul va fi introdus in circuitul turistic. Este vorba insa de o forma de turism exclusivist, pentru o categorie aparte de persoane", a mai spus Stefanuca.

          La fel ca si alte cladiri boieresti, care nu au avut insa norocul sa fie restaurate, Conacul Polizu Maxut a fost greu incercat de istorie.

In anul 1946 a fost confiscat de comunisti, iar familia de boieri a fost deportata in inima Baraganului. Mai intai a fost folosit drept cazarma de armata ruseasca, iar ulterior, pana in 1989, ca sediu de CAP sau IAS.

Pe drumul naţional către Botoşani, în comuna Deleni, întâlnim trei conace:

Palatul Cantacuzino-Ghika Deleni, ansamblul boieresc Crupenschi şi o altă resedinţă boierească a Ghiculeştilor, ulterior intrată în posesia familiei Polizu-Micsuneşti.Constantin T. Ghika Deleni (1848-1910) şi Gri¬gore T. Ghika Deleni (1847-1938) erau fraţi, fiii lui Teodor Ghika Deleni şi ai Phenaretei, născută Ştirbei.

Fratele mai mare, Grigore, a moştenit Deleni, conacul părintesc, iar Constantin şi-a construit în apropriere, la Maxut, pe o moşie ce avea 1.000 de hectare, o

reşedinţă nouă, izolată, situată în vârful dealului, pe un teren denivelat.

           Construită între 1878 şi 1880, este compusă dintr-o clădire principală şi câteva corpuri anexă.

Constantin Ghika Deleni nu şi-a dorit un palat, ci o reşedinţă impozantă, dar necostisitoare, confortabilă şi în acelaşi timp funcţională. O combinaţie între casă de vacanţă şi fermă, întrucât totul urma să fie crescut, fabricat, recoltat pe domeniu. Nota estetică a interioarelor se poate vedea în fotografia din 1916 a holului. Pereţii sunt decoraţi cu tapet cu motive tradiţionale, tablouri şi ţesături, podeaua din scânduri este acoperită cu mai multe covoare româneşti, acestea constituind un fundal pentru mobilierul confortabil.

CONSTANTIN GHIKA DELENI:

          Deputat şi vicepreşedinte al Senatului, a fost căsătorit de două ori. Prima dată în 1875, cu Sultana Bălăceanu, cei doi divorţând în 1881. Apoi din 1888, cu Smaranda Niculescu Dorobanţu. A avut două fiice, amândouă din prima căsătorie:

Elisabeta-Lisette (1876-1953), căsătorită, în 1898, cu Paul D. Grecianu (1864-1923), şi Alexandrina-Adina (1879-1977), căsătorită, în 1901, cu Nicolae Polizu Micşuneşti (1874-1953). Moşia a fost împărţită între cele două surori, dar conacul a revenit Adinei. Aceasta a avut doi fii: Nicolae, care a murit înluptă în timpul celui de-al doilea război mondial, şi George, care a murit în închisoarea de la Jilava.

                                         INFLUENŢE ARHITECTURALE

         
         Reşedinţa urmează liniile drepte ale neoclasicismului, cu elemente decorative elegant articulate. Clădirea are pivniţe boltite ample, demisol parţial şi parter înalt, marcat prin bosaje. Faţada dinspre curte este marcată în centrul ei prin intrarea principală, în decroş, a cărei uşă din lemn rafinat sculptată este ritmată de patru pilaştri angajaţi şi două ferestre înguste. Acoperişul înalt à la Mansart este decorat cu micuţe lucarne rotunde. S-au păstrat tâmplăria originală de stejar frumos profilată a uşilor şi ferestrelor şi parţial învelitorea din solzi de tablă.

Cele zece încăperi principale sunt organizate în jurul unui coridor central, din care se iese direct pe terasă. Spaţiul central are un luminator ce inundă holul cu lumină naturală.

         Corpul secundar are camerele mai mici, fiind clădirea administrativă. Grajdurile, ce datează din aceeaşi perioadă, deşi în bună stare, vor fi demolate pentru a face loc unui hotel, care ar putea fi construit oriunde altundeva. S-a păstrat grădina amenajată cu un bazin de apă, unde arborii alternează în cadrul unei bine calculate armonii, evocând atmosfera se¬colului al XIX-lea. Aceasta contrastează cu noua amenajare a curţii, proaspăt pavată cu piatră de râu.

                                                AMPLE REAMENAJĂRI

         După 1948 clădirile au adăpostit un spital, apoi o fermă pomicolă. În urma procesului de revendicare, în anul 2005 a intrat în posesia doamnei Irina Riscutia, născută Polizu Micşuneşti. Ulterior, printr-un parteneriat s-a investit în reabilitarea şi restaurarea conacului, a clădirii anexe, a porţii

şi a zidului de incintă. În ultimii doi ani reşedinţa boierească a trecut printr-o reamenajare completă, fiind adaptată la exigenţele moderne. Lucrările de reparaţii au început cu reabilitarea vechii reţele de apă în 2006. Clădirea are acum o reţea de apă şi un generator de curent propriu şi se doreşte construirea unui generator eolian.

         În exterior au fost reparate faţadele, soclul din piatră, decoraţiile şi tâmplăria ferestrelor, scara terasei urmează a fi complet reconstruită. Terasa dinspre grădină, susţinută pe pilaştrii din blocuri de piatră, a fost şi ea refăcută. Atât tâmplăria, cât şi baluştrii au fost înlocuiţi, vechea grădină de iarnă din lemn fiind imposibil de păstrat.

         În interior nu s-au păstrat sobele, instalaţia de încălzire fiind complet înlocuită. Au fost amenajate băi cu finisaje moderne diferite în fiecare cameră. Parchetul este din lemn de cireş, iar duşumele din stejar, băiţuit cu ulei de rapiţă. Luminatorul parterului a fost de asemenea reparat. 
Restaurarea ipsosăriei a fost realizată de Florin Ţbârnea. În fotografia din 1916 se observă că uşile nu aveau ancadramente din ipsos, iar holul avea o sobă care a fost desfiinţată.

         Cu parchete lustruite, tavane decorate cu ipsos şi luminate de neoane, tâmplării frumos recondiţionate interioarele urmează să fie mobilate cu piese din lemn masiv completate probabil de oglinzi, poate şi cu gravuri şi picturi, toate din anticariate.

Mansardei ample nu i s-a dat o funcţiune, întrucât nu s-a luat în considerare utilizarea acestui spaţiu deocamdată. Încăperile boltite ale subsolului sunt în curs de amenajare.

         Se doreşte transformarea acestei reşedinţe boiereşti într-un conac de vânătoare cu circuit închis. De altfel, proprietarii urmează să construiască faţă în faţă cu vechiul conac un hotel nou, care să ofere servicii şi dotări de cinci stele (piscină, teren de tenis, sală de fitness). Aici funcţionează deja o fermă cu produse naturale, atât fructe, cât şi legume iar conacul este de ceva vreme inclus in circuitul turistic si poate fi vizitat si inchiriat.

Conacul Miclescu

                        

 

            Conacul Miclescu din judetul Botosani, comuna Calinesti. O istorie adevărată la cîţiva kilometri de municipiul Botoşani, o întreagă istorie de secole încape într-un conac. În localitatea Călineşti locuieşte Radu Alexandru Miclescu, descendentul Micleştilor, o familie de boieri ce a stăpînit o bună parte din pămînturile judeţelor Botoşani şi Suceava. După aproape 30 de ani, perioadă în care a locuit în Germania, Radu Alexandru Miclescu a revenit în România, stabilindu-se în conacul familiei Miclescu de la Călineşti. Imobilul a fost refăcut în totalitate după modelul celui din 1940, de către arhitectul Şerban Sturdza, văr cu Radu Alexandru Miclescu. Peste 40 de oameni au lucrat la acest conac. În 1991, după apariţia legii privind retrocedările, Radu Alexandru Miclescu a revenit în România pentru a reintra în posesia averii dobîndite de-a lungul timpului de familia sa. După cinci ani în care a întîmpinat şi opoziţii, descendentul familiei Miclescu a devenit proprietarul conacului de la Călineşti.Alexandru Miclescu a întîmpinat multe greutăţi în demersul să, piedicile fiind puse de fostul preşedinte Ion Iliescu şi de către Octav Cozmîncă. Ultimul, botoşănean de origine, a donat conacul Secretariatului pentru Handicapaţi, în vederea înfiinţării unei şcoli sau a unui cămin pentru copiii cu dizabilităţi. În ianuarie 1996, urmaşul boierilor din Călineşti a obţinut o hotărîre judecătorească, prin care a redevenit proprietar pe această construcţie şi pe 200 de hectare din jur.               

           Conacul familiei Miclescu a fost construit la 1711, de către Grigore Miclescu. În momentul de faţă are 30 de camere, la fel ca la sfîrşitul anilor ‘40, cînd a fost preluat abuziv de către comunişti. În toată această perioadă, conacul familiei Miclescu a avut mai multe destinaţii, printre care şi cea de penitenciar. Între timp, i s-au adus o serie de modificări. În incintă se află amenajat şi un apartament al reginei, în amintirea momentului în care conacul a avut-o ca oaspete pe soţia regelui Ferdinand I.Conacul familiei Miclescu adăposteşte o sumedenie de obiecte de artă extrem de valoroase şi rare. Multe au fost achiziţionate în timp, iar altele, ce au aparţinut familiei Miclescu, au fost recuperate după revoluţie. De altfel, Radu Alexandru Miclescu are destul de multe obiecte care au aparţinut familiei sale. Cel mai vechi obiect din conacul de la Călineşti este un caluț chinezesc ce datează de la 1250. Mobilierul datează de pe la 1700–1800 şi reprezintă mai multe stiluri şi culturi. Printre piese se află şi două fotolii din biroul Ţarului Alexandru I al Rusiei. La Călineşti se găseşte un tablou extrem de valoros din 1493, cu chipul Împăratului Maximilian al III-a. Daca treceţi prin Călineşti, nu ocoliţi conacul. Aşa veţi putea retrăi cîteva momente din timpul marilor familii boiereşti pe care le-a avut Moldova.