Castelul Mikes

           Castelul Mikes din comuna Zăbala, judeţul Covasna, este situat într-o pădure frumoasă de la poalele Munţilor Vrancei, la aproximativ 7 km distanţă de Covasna

          Aflat intr-o superba padure, Castel Mikes, datand din secolul al XVI-lea, este o destinatie excelenta pentru un weekend de vis el fiind inclus in circuitul turistic.

Localitatea Zabala a fost atestata documentar in anul 1567.

Aflata la 7 kilometri de Covasna, comuna are, in prezent, in jur de 5 100 de locuitori, iar principalele sale puncte de atractie sunt biserica datand din secolul al XV lea si Castelul Mikes.

Intins pe 34 de hectare de padure, dintre care doua ocupate de un lac, castelul a devenit un loc de refugiu si de petrecere a timpului liber, aflat departe de lumea zgomotoasa a marilor aglomerari urbane.

Aflata in mijlocul unui superb parc dendrologic, The Machine House, casa in care a locuit contele Mikes, este acum transformata intr-o resedinta de lux care imbina traditionalul cu modernul. Contele Armin Mikes a fost unul dintre cei mai bogati din Transilvania, unde detinea suprafete imense de padure.

Castelul Mikes, care acum poarta numele de Zabola Estate, atrage turisti din intreaga lume, numai in anul 2008, acesta fiind prezentat ca o destinatie de vis in mai multe publicatii importante, de la New York Magazine si Exit Magazine pana la Harpe’s Bazaar si pe posturile de televiziune CNN, MTV si Duna Tv.

Castelul, cu cativa ani in urma a fost retrocedat de urmasii contelui Mikes, Gregor si Alexander Roy Chowghury, care l-au transformat intr-o superba locatie turistica, dupa ce in timpul comunismului aici a fost scoala si mai apoi spital.

         De altfel, in judetul Covasna a inceput sa prinda avant turismul in castele si conace, una dintre cele mai bune dovezi fiind vizita printului Chales la castelul de la Miclosoara, o locatie de cinci stele. Cum zona este impanzita de conace si castele, aceasta a inceput deja sa fie numita „tinutul conacelor”.

Castelu este amintit pentru prima oara de Mikó Miklós din Bodoc, in jurnalul sau. La 2 februarie 1629, in acest castel a fost sarbatorita nunta lui Apor Lazar cu Imecs Judit. La nunta aristocratica a fost prezent si principele Bethlen Gabor.

         In secolul al 18-lea, s-a tinut de multe ori intre zidurile acestei cladiri adunarea generala a Comitatul Trei Scaune. Baza castelului de astazi a fost un conac renascentist al carui imagine a fost publicata de Orban Balazs, inainte de transformare. Acest conac era o cladire cu doua nivele, cu acoperis in forma de cort, avand planul dreptunghiular si cu portic.

Castelul si-a primit forma actuala in 1867, cand la comanda contelui Mikes Benedek, cladirea a fost supraetajata cu o mansarda, unde s-au realizat camere de locuit. Astfel, si porticul are trei nivele care ofera cladirii o imagine aparte. Zidurile parterului au fost sparte, astfel realizandu-se poarta de intrare deschisa. Cu exceptia antreului, toate incaperile de la cele doua nivele inferioare ale castelului sunt boltite.

       La parter boltile cilindrice sunt neregulate, iar la etaj se gasesc bolti cilindrice regulate, casetate. Cealalta podoaba a mosiei Mikes de la Zabala este parcul superb din jurul castelului. Amenajarea gradinii engleze, fiind compartimentata de paraie, lacuri, alei, teren de tenis, terase si grupuri de flori, putandu-se reconstrui pe baza fotografiilor de arhiva si al unui plan de transformare a gradinii, din anii 1930.

        La sfarsitul secolului 19 – inceputul secolului 20, parcul a fost amenajat de renumitul peisagist francez Achille Duchéne. In prezent, castelul a fost revendicat si este proprietatea descendentilor contilor Mikes, Gregor Roy Chowdhury si a sotiei sale, Zsolna.

Castelul Ugron

 

          Castelul Ugor din judetul Mures, comuna Zau de Campie. Localitatea mureşeană a fost atestată documentar pe la 1339, înaintea Bucureştiului.

Pomenit pentru prima dată în cronicile vremii pe la 1339, Zau de Câmpie este astăzi una dintre cele mai fericite comune din inima Câmpiei Transilvaniei. Comuna pare să fie locul în care, atunci când Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe pământ, şi-a pierdut desaga cu bogăţii pe aceste meleaguri. Pământuri binecuvântate cu rod bogat, sau livezi de pomi fructiferi, dar şi construcţii ce amintesc despre o altă lume, sunt câteva din bogăţiile acestor locuri.

Zaul pare să fie o aşezare „ocrotită”. La o margine a sa se află un „bastion” de pază: dealul Bârsanei, unde se înalţă măreţe zidurile unui castel înconjurat de copaci seculari. Vechile înscrisuri spun că acest castel a fost contruit între 1909 şi 1911 sau 1912 de către baronul Istvan Ugron. La prima vedere nimic deosebit, însă ciudăţenia apare la o privire mai atentă. Castelul are 4 turnuri, 7 terase, 12 intrări, 52 de camere, 365 de ferestre. Toate îmbină perfect durata timpului „închis” între crămizi şi mortar. Cele 4 turnuri semnifică cele 4 anotimpuri, cele 7 terase sunt cele 7 zile ale săptămânii, cele 12 intrări reprezintă cele 12 luni ale anului, cele 52 de camere amintesc de cele 52 de săptămâni dintr-un an, iar cele 365 de ferestre simbolizează cele 365 de zile ale anului. În prezent castelul adăposteşete un centru de asistenţă şi îngrijire pentru copii si este in curs de retrocedare. Stilul construcţiei este o îmbinare între stilul gotic şi renascentist.

           Lucrările de execuţie ale castelului au fost demarate în 1908, în lipsa lui Ugron. Supravegherea execuţiei a fost asigurată de un inginer clujean, György Koncz, căruia i-a fost atribuit greşit şi elaborarea proiectelor de construcţii de către o revistă de specialitate din epocă (Vállalkozók Lapja). Execuţia lucrărilor i-a revenit antreprenorului Dániel Handler: el a administrat suma pentru construcţie (mai mult de 160.000 de coroane) şi el a subcontractat anumite lucrări unor specialişti. Cei mai importanţi meşteri, care au participat la lucrările edificiului, au fost István Németh (cioplirea blazonului de pe faţadă), Imre Kapcza (scara în spirală) şi sculptorul Lajos Brósz.

Castelul are planul în formă de L, o lungime de 50 de metri. Are trei turnuri de colţ (unul hexagonal cu două etaje, unul rotund şi unul mic) şi terase în forme variate

         Deasupra arcului de la intrare se vede blazonul cioplit al familiei Ugron. Compoziţia clădirii este dezagregată din cauza numeroaselor modificări făcute pe proiect şi se fede cel mai bine pe faţada din spate (estică). Faţada nordică redă cel mai bine aspectul medieval, preponderent neogotic, la care contribuie ferestrele în arc frânt decorate cu muluri ale etajului, cele patru scuturi heraldice plasate deasupra acestor ferestre şi diversitatea turnurilor din colţurile faţadei, mai ales micul turn (cuprinde o scară în spirală) alipit turnului hexagonal.

        La parter, fostele încăperi reprezentative sunt grupate în jurul holului mare central, care cuprinde şi scara principală. Ca plan, în stânga holului erau Salonul Oriental, Salonul de turn hexagonal, sufrageria şi un salon mic; în spatele holului era un bufet; în dreapta erau: Salonul de Pipe, încăperea turnului rotund. În aripa mai scurtă, perpendiculară, au fost amenajate sala de luat micul dejun şi camere de dormit. La etaj s-au construit camere numai în partea din stânga holului, aici fiind înşirate camerele de oaspeţi, un salon pentru oaspeţi şi camera învăţătorului, iar în turnul mic circular a fost plasat grupul sanitar pentru oaspeţi.

          Din amenajarea interioară iniţială au rămas numai câteva uşi neogotice şi structura holului central, conceput într-un stil eclectic, care îmbină elemente decorative preponderent neoromanice şi neogotice.

István Ugron a avut o mare pasiune: aceea de a colecţiona tablouri şi alte opere de artă. Avea o colecţie de piese cumpărate în timpul misiunilor sale diplomatice şi a excursiilor sale în străinătate: operele unor pictori contemporani polonezi, sârbi şi orientali, dar şi preţioase obiecte de artă, covoare orientale şi arme. Toate acestea, împreună cu mobilierul, au fost risipite după naţionalizare.

           După însemnările proprietarului, construcţia s-a avansat cu greu, castelul fiind finalizat doar în anul 1912, dar mobilierul a fost executat numai în 1918. Bătrânul Ugron a cedat castelul în 1925 lui István Bánffy, fiul lui János Bánffy, rezervând pentru sine numai câteva camere. István Ugron a locuit mai degrabă la Cluj, unde în 1948 a şi murit într-un azil de bătrâni. Peste un an proprietatea din Zau de Câmpie a fost naţionalizată, iar piesele de mobilier au fost luate de oficiali. Până în 1954 în castel a funcţionat un centru de colectare de cereale, apoi între 1954–1959 şcoala locală cu clasele VI–VII., iar între 1959–1962 şcoală profesională agricolă. În 1963 castelul a fost transformat în centru de plasament pentru copii, administrat de Consiliul Judeţean Mureş. În iulie 2012 centrul a fost desfiinţat şi încă nu se ştie viitoarea funcţie a clădirii golite.

          Legendele vechi spun despre baronul Ugron că a fost ambasadorul Imperiului Austro-Ungar la curtea ţarului Rusiei. Aici, baronul s-a îndrăgostit de una din fiicele ţarului, şi anume de ducesa Olga Romanov. Sentimentele baronului ungar şi-au găsit ecou în inima frumoasei prinţese, iar nunta plutea în aer. Însă cu câteva zile înainte de fericitul eveniment, familia ţaristă a fost detronată în 1917 de revoluţia bolşevică, iar din ordinul lui Lenin toţi membrii familiei imperiale au fost executaţi. Vestea a venit ca un trăsnet în castelul de la Zau al baronului, care, după acest tragic eveniment s-a retras definitiv din viaţa publică. Veşnic neconsolat, baronul a trecut în nefiinţă în 1945 la Turda, nu înainte de a dona măreaţa construcţie, în care urma să îşi petreacă restul zilelor cu frumoasa prinţesă din Rusia. Castelul a fost dat uitării....zidurile arată deplorabil, iar parcul este neîngrijit. Urmaşii celor care au primit castelul de la baronul Ugron îl revendică, iar procesul de retrocedare este pe rol.

Castelul Kendeffy

          

          Castelul Kendeffy din judetul Hunedoara, comuna Sântămăria Orlea. Familia Kendeffy, fosta Candea, pana la sfarsitul secolului al XV-lea, cand au trecut la catolicism si s-a impartit in doua ramuri importante: familia Kendeffy si familia Kenderessy, aveau in stapanire 30 de sate sau parti de sate din Tara Hategului. Pe langa conacul stravechi al familiei din Rau de Mori si Castelul de la Cornesti, construit intre anii 1871-1875, in stil neorenascentist, contele Elek Kendeffy a construit si Castelul Kendeffy din Santamaria Orlea in anul 1782. Acesta insa, se presupune ca a fost construit pe fundamental unul vechi conac, a avut mai multe faze de constructie si a suferit modificari de-a lungul timpul, rezultand un castel in stil predominant neogotic.

           Ultimul membru al familiei, Gabor Kendeffy, impreuna cu sotia sa Zsuzsanna Banffy, au locuit aici pana dupa reforma agrara din 1946, cand castelul a fost nationalizat. Gabor Kendeffy a refuzat sa paraseasca tara si si-a mutat resedinta in Hateg, unde a si decedat in anul 1962. In timpul comunismului, castelul a fost sediul IAS, castel de vanatoare, iar din 1982 transformat in hotel de catre administratia judeteana Hunedoara, care l-a preluat. Obiectele valoroase si mobilierul vechi din castel au disparut inca din primii ai de comunism, iar cladirea s-a dezafectat, astfel ca nici hotelul nu a functionat foarte mult timp. Din 2001, cladirea i-a fost retrocedata lui Pal Van Barany, un nepot al lui Gabor Kendeffy, care nu este de gasit. Astfel cladirea este administrata de Eugen Ienasut inca din 1984 si care se afla in imposibilitatea de a renova castelul. Acesta a fost sanctionat de Directia pentru Cultura deoarece, din dorinta de modernizare, a inlocuit vechile geamuri cu termopane albe, ceea ce duce la un aspect inestetic al monumentului.

         Din dorinta lui Arpad Kendeffy, s-a amenajat in jurul castelului un parc, dupa proiectul peisagistului Wilhelm Klensky, in anul 1874. Acesta cuprindea, pe langa terasa din fata cladirii, a varietatii de arbori si un lac artificial in spatele unor grupurilor de plante aranjate pitoresc.

           Din pacate timpul isi va mai pune amprenta lui neprietenoasa asupra acestui monument, in timp ce proprietarul si administratorul se plimba prin tribunale din cauza neintelegerilor.

 

Castelul Brukenthal din Sambata de Jos.

Castelul Brukenthal se află la circa 15 km de orașul Făgăraș, în localitatea Sâmbăta de Jos judetul Brasov. Este pozitionat in mijlocul unui parc dendrologic iar pe terenul aferent castelului se află una dintre cele mai renumite hergelii de cai de la noi din țară, singura unde se crește rasa de cai lipiţani, considerată cea mai veche rasă modernă de cai din Europa. Castelul a fost construit în 1750-1760 de contele Jozef von Brukenthal, varul mai mic a lui Samuil von Brukenthal. Este o construție solidă, în stil baroc cu elemente neoclasice cum ar fi pilastrii cu capiteluiri ionice si ghirlande. Are 35 de încăperi, pardoseala este din stejar iar in camere au fost montate sobe de ceramică aduse de la Viena. Oamenii povestesc că pe un perete există şi o frescă frumoasă acoperită prin anii 70 cu un strat de zugrăveală. Construirea castelului a durat mulţi ani, iar terenul ( cca.1700 ha) a fost a fost atribuit în arendă contelui de către împărăteasa Maria Thereza, pentru o perioadă de 99 de ani.

Pentru a-şi arăta recunoştinţa, Brukenthal a ridicat castelul, nu există însă dovezi că Maria Thereza ar fi fost vreodată la Sâmbăta. Localnicii povestesc chiar despre o relaţie pasională între cei doi, au apărut de-a lungul timpului multe legende. Unii spun că, împărăteasa niciodată nu a trecut de pragul castelului, alţii susţin că Maria Thereza şi-a petrecut cîteva veri la castel, dar s-a plictisit repede de conte.

Odată cu dispariția ultimului moștenitor, la sfârștul secolului XIX, castelul a început treptat să se degradeze. La începutul secolului XX, a avut de suferit în urma unui incendiu, acoperişul arzând în întregime. În anul 1932, au fost executate lucrări de renovare, însă cei care au făcut acest lucru, probabil că nu cunoșteau valoarea artistică a picturilor de pe pereți și multe dintre ele au fost acoperite cu var. Este și cazul unei mari fresce din sala mare care înfățișa scene de vânătoare cu peisaje muntoase din zona Făgărașului, atribuită artistului Anton Steinwald din Sibiu.

După naționalizare, castelul a servit drept sediu administrativ pentru Herghelia de cai lipițani în incinta căruia se află. Din 2002, castelul aparține de Romsilva S.A, respectiv Direcția Silvică Brașov, dar se află într-o stare avansată de degradare. Intr-una dintre aripi, grinzile de lemn au putrezit iar acoperișul s-a prăbușit în mai multe locuri. În prezent, nici nu se pune problema de a fi vizitat, nu este nici măcar vizibil, fiind acoperit în întregime cu “bandaje de protecție” ce se montează pe clădirile aflate în reparații. De reparații însă nu prea poate fi vorba, pentru că nu sunt fonduri. Romsilva se zbate să găsească finanțare pentru un proiect de restaurare a castelului și transformare a acestuia într-un Muzeu al Calului Lipițan.

Turiștii pot însă vizita Herghelia care adăpostește cca 300 de cai și care pune la dispoziție spectacole ecvestre, cursuri de călărie, cursuri de trăsură, trasee călare pentru călăreţii cu experienţă, plimbări cu sania sau cu căruţa.

Castelul Savarsin

        

         Castelul regal de la Săvârșin este un castel deținut de familia regală română și situat pe domeniul de la Săvârșin, județul Arad, România. Pe locul clădirii actuale se găsea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare Forray. Acest castel a fost construit între anii 1650-1680.

         La 9 iunie 1784 de aici a fost rapit vicecomitele Andras Forray (senior) de catre haiducii conduși de Petre Baciu. Șeful administrației comitatului a fost eliberat numai după satisfacerea revendicărilor haiducilor de către însuși împăratul Iosif al II-lea. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horia, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților.

         Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru ca spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în fine în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea sa în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societății „Corvin”, la care acționar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acțiunile majoritare regelui Mihai I. Acest castel nu a aparținut niciodată lui Carol al II-lea.

        Refacută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic și prevăzut cu etaj și balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare și exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac și debarcader. După ce a fost confiscate de comuniști în 1948, la fel ca toate celelalte prorientăți regale, castelul a revenit în posesia Casei Regale la 1 iunie 2001. Principesa Margareta conduce acțiunile de restaurare a parcului și a casei în acelasi stil creat în 1943 de Regina-mamă Elena.

           Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Castelul Teleki din Satulung judetul Maramures

Datorita domnului Mircea Maries, acest monument si-a recapatat stralucirea de altadata....

          

         Castelul Teleki din judetul Maramures, comuna Satulung. Are o vechime de aproape 300 de ani si a fost folosit ca si resedinta de vara de catre nobilul Geza Teleki, iar in anul 1897 a fost supraetajat si modernizat in stil baroc tarziu. Localitatea unde este situat imobilul, este la o distanta de 18 kilometri de Baia Mare si este atestata documentar ca Pribylvava in 1405, apartinand domeniului Cetatii Chioar si detinuta de familia Dragffy. In a doua jumatate a secolului XVII-lea a fost donata de principele Apaffy lui Teleki Mihai.Castelul a ramas in familie pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Dupa razboi, familia Teleki a fugit in strainatate si nu se mai stie nimic despre membrii acestei ramuri a familiei. In 1949, castelul a fost nationalizat, iar in regimul comunist a avut intrebuintari diverse, de la sala de baluri, si chiar depozit pentru cereale sau sediu al CAP.

         Familia Teleky a fost una dintre cele mai importante din istoria Transilvaniei. In comuna maramureseana Satulung, grofii Teleky au avut doua castele, unul situat chiar in Satulung, iar celalalt in Pribilesti. "Ultimul Teleky care a fost proprietar al castelului din Pribilesti a fost ultimul ministru de externe al Ungariei inainte de instaurarea regimului hortyst. Acest Teleky a semnat un tratat de neagresiune cu Serbia, iar in momentul invadarii acesteia, la izbucnirea razboiului mondial, ministrul s-a sinucis, pentru ca nu a putut suporta sa-si vada angajamentul calcat in picioare", sustine inginerul Ioan Balaiu, pasionat de istoria castelelor din Transilvania.

        Ca de obicei STATUL a renuntat la dreptul de preemtiune si a incaput pe mana unei persoane, de data asta serios si cu ganduri bune. Din pacate drama monumentelor noastre, este ca dupa renovare in afara de caramida nu mai ramane nimic original.... dar e bine si asa decat sa dispara pt. totdeauna.

ps. am pus si o fotografie cu propietarul. Eu zic ca merita apreciat pt. ce a facut !

Castelul Geza Teleki din Pribileşti

                       

               Castelul Teleki din judetul Maramures, comuna Pribilesti. Castelul a fost construit în secolul al XIX-lea, fiind utilizat ca reşedinţă a familiei nobiliare maghiare Teleki. Imobilul a fost folosit ca reşedinţă de vară de către nobilul Teleki Geza. În anul 1897 castelul a fost supraetajat şi modernizat în stil eclectic, iar până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas în administrarea contelui Teleki Pál (1879-1941) şi urmaşilor acestuia.

           Acesta (groful de la Pribileşti) a fost geograf, membru al Academiei ungare de ştiinţă. Ca om politic, a ajuns prim-ministru al Ungariei in perioadele 1920-1921 si 1939-1941. Tatăl său, Géza Teleki (1843-1913), a fost scriitor şi om politic maghiar, ajuns pentru o perioada scurta ministru de interne. Mama contelui de la Pribileşti a fost Irén Murati (1852-1941), fiica unui negustor grec.Cele două guvernări ale lui Teleki Pál

             La 25 iulie 1920, guvernatorul Miklós Horthy îl desemnează pe contele Teleki Pál ca prim-ministru. La 14 aprilie, în anul 1921, Teleki Pál eşuează în negocieri cu Carol al IV-lea şi îşi dă demisia. Rămâne însă celebru în istorie pentru cele 12 legi anti-evreieşti pe care le-a iniţiat în primul mandat. E de mentionat acel "numerus Claurus" devenit catastrofal în timp. În anul 1940, Teleki Pál se întâlneşte în Germania cu Adolf Hitler şi-i propune deportarea evreilor din Europa după încheierea războiului.

             Teleki apare în anul 1938 ca ministru al Culturii, fiind unul dintre reprezentanţii delegaţiei Ungariei la Dictatul de la Viena. Pe 12 decembrie 1940, la Belgrad, acesta semnează tratatul de prietenie cu Iugoslavia. Dar la 2 aprilie 1941, Horthy permite trupelor germane să treacă prin Ungaria spre Iugoslavia determinându-l pe Teleki Pál ca în numele codului onoarei nobililor maghiari să se sinucidă în ziua urmatoare de după gestul lui Horthy.În 1949, imobilul a fost naţionalizat, iar în regimul comunist a avut diverse întrebuinţări (sală de baluri, de cinema, depozit pentru cereale, sediu al Cooperativei Agricole de Producţie din localitate).

           Întrucât domeniul nu a fost revendicat de moştenitorii vechilor proprietari, în 2006 a trecut în proprietatea privată a comunei Satulung. În anul 2007, imobilul a fost cumpărat de un urmaş englez al familiei Teleki. Preţul stabilit în urma evaluarii a fost de 244.000 de euro plus TVA. Pe atunci, primarul Augustin Panici motiva că primaria n-are bani pentru reabilitarea monumentului şi că imobilul ar putea fi inclus într-un circuit turistic ca „punct forte" al regiunii. De-a lungul timpului, clădirea a fost vizată pentru mai multe proiecte, cel mai răsunător fiind de Centru cultural de interes zonal. Dar proiectul a tot rămas la stadiu de declaraţie. După mai multe runde de licitaţii, autorităţile locale au reuşit să scape de castel.

           După renunţarea Ministerului Culturii şi Cultelor/MCC la dreptul de preemţiune, monumentul a fost vândut, de către Primăria Satulung (septembrie 2007), firmei GIPFIX CONSTRUCT SRL Bucureşti, societate comercială cu capital privat integral străin (asociaţi cetăţeanul britanic Peter John Tweedie şi Mariana Tweedie, cu dubla cetăţenie, română şi britanică) firmei, avându-l ca administrator pe Tweedie Peter John, descendent al familiei Teleki.

            În ianuarie 2008, Monitorul Oficial menţiona apariţia unei societăţi comerciale numită Castelul Teleki SRL care avea ca obiect de activitate turismul. Fondator şi administrator al acestei societăţi este acelaşi cetăţean britanic.

Numai că vânzarea nu s-a dovedit a fi o mişcare câştigătoare. Nici noul proprietar, deşi străin, nu respectă prevederile Legii 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice. Mai exact, in documentaţia depusă pentru participarea la licitaţia organizată de Primaria Satulung în 2007, reprezentanţii firmei şi-au asumat angajamentul de a transforma clădirea în centru de conferinţe. Termenul propus de ei pentru finalizarea lucrărilor era decembrie 2009. Doar că, la un an de la termenul teoretic de finalizare, lucrările nici nu au început. Ba mai mult, proprietarii şi-au neglijat obligaţiile legale de protecţie, consolidare, conservare, întreţinere şi asigurare a integralităţii clădirii, determinând amplificarea stării de degradare a imobilului „şubred" si stadiul deplorabil în care se află azi imobilul.

            Monumentul, încadrat în categoria de arhitectură „castel" (cu 2 nivele, 2 turnuri laterale şi 3 tipuri de ferestre, având o suprafaţă de 600 m2) se află într-o stare avansată de degradare, prefigurându-se riscul prăbuşirii sale.

          În interior se mai păstrează două coloane la nivelul superior, la intrare se mai păstrează fierul forjat de la copertină, două coloane şi trepte. Deasupra intrării a existat un balcon care s-a prăbuşit de-a lungul timpului, iar în jurul castelului a existat un parc cu diferite soiuri de arbori care a fost distrus anterior anului 1989. Există şi câteva părţi bune: pereţii exteriori nu sunt fisuraţi, învelitoarea este în stare bună, iar beciul nu prezintă infiltraţii de apă.

          Obiectivul necesită lucrări de consolidare în regim de urgenţă, în special în interior, unde mai mulţi pereţi s-au prăbuşit. Una din coloanele din faţa clădirii s-a degradat, iar sistemul de scurgere a apelor necesită intervenţii, existând riscul ca apa în surplus adunată în spatele clădirii să se infiltreze în fundaţie.

         Starea de conservare nesatisfăcătoare este generată de neglijenţa proprietarului care nu a întreprins, de la achiziţie, nici o intervenţie de restaurare deşi prin contractul de vânzare-cumpărare s-a angajat să transforme monumentul în centru de conferinţe/recepţii până la sfârşitul anului 2009.

Neglijarea obligaţiilor legale de protecţie, consolidare, conservare, întreţinere şi asigurare a integralităţii clădirii a determinat amplificarea stării de degradare a acesteia, deja avansată la momentul preluării. Perpetuarea acestei stări de fapt a fost cauzată şi de pasivitatea autorităţilor locale, care au tolerat lipsa de preocupare a actualului proprietar, cu toate că au competenţa de a aplica inclusiv amenzi în cazul în care constată încălcări ale obligaţiilor privind întreţinerea monumentelor istorice.

Castelul Alexius Bethlen

           Castelul Bethlen (în maghiara Bethlen-Kastély) din Cris a fost construit între sec XIV-XVIII, în stilul renasterii transilvănene, ca reședință nobiliară fortificată, de mică amploare (cel mai frumos castel Renascentist din Ardeal). Are o incintă fortificată de plan pătrat, cu bastioane circulare la colțuri și turn de intrare pătrat, structură tipică arhitecturii militare medievale târzii, anterioară castelului de pe latura de sud. Reședința are două nivele, un impozant turn circular (Turnul Arcașilor) și o logie cu deschideri arcuite semicirculare, sprijinite pe coloane cilindrice scunde. După construirea castelului, sistemul de fortificații a fost completat cu o semi-incintă cu bastioane pană.

          Castelul străjuieşte falnic localitatea Criş. Imobilul plin de istorie este o mărturie nu doar a timpului care a trecut, ci şi a neputinţei celor rămaşi, care nu au reuşit până acum să conserve castelul care ne-a făcut cunoscuţi în lumea întreagă. Situat strategic la la vechea graniţă a imperiului austro-ungar, castelul a început să prindă viaţă înainte de anul 1300, dar a fost nevoie de încă 200 de ani ca să ajungă la forma finală. Aşa a reuşit bijuteria de Transilvania să îmbine stilul gotic cu cel renascentist, iar potrivirea vechiului cu noul l-a transformat într-o adevărată capodoperă. Interiorul era diferit faţă de alte castele ale vremii: era dotat cu toalete, băi şi saune. Istoriograful Farkas Bethlen a adus aici chiar şi o tipografie pentru editarea cărţii sale care, ulterior, a fost mutată la Sighişoara.

        Odată cu naţionalizarea se încheie frumoasa poveste a castelului de la Bethlen care poarta între zidurile lui legenda unei mari poveşti de amor. Contesa care s-a căsătorit cu soţul ei, deşi iubea un alt bărbat şi-a pierdut minţile, iar de atunci fantoma ei aleargă pe culoare. Aici se sfârşeşte povestea castelului şi începe cea a distrugerii lui. În 1947, Castelul de la Criş a fost preluat de stat. Jefuit de autorităţi şi de localnici, a fost folosit ca loc pentru o tabără de pionieri. La ceva vreme a devenit depozit de legum şi cereale pentru IAS-ul din sat, după care construcţia a fost practic devastată, iar obiecte de valoare, unice în Europa, au dispărut fără urmă.

Astfel a început distrugerea celui mai frumos castel renascentist din Ardeal. Organele de ocrotire a monumentelor istorice au declanşat în anii 1970 şi după 1990 lucrări de renovare, lucrări ce au fost întrerupte în mai puţin de doi ani. Acest splendid monument s-a ruinat prin naţionalizare, reavoinţa unor persoane şi lăcomia dusă la extrem a altora"a declarat Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei de Culte, Cultură şi Patrimoniu Mureş.

          În 1974, castelul a intrat sub aripa Direcţiei Monumentelor Istorice. Odată cu desfiinţarea instituţiei în 1977, imobilul a intrat într-o nouă perioadă de degradare. Timp de 14 ani a rămas al nimănui, unul din cele mai importante castele din ţară. Castelul de la Criş a fost câştigat acum 5 ani în instanţă de moştenitorii lui Gabriel Bethlen, care nu au însă suficient de mulţi bani ca să îl renoveze.  Au cerut ajutor statului român, au căutat fonduri care să le permită restaurarea, dar până acum, castelul e in aceeaşi stare. Au reusit sa refaca o parte din acoperis. E bine si asa...macar nu se mai degradeaza zidurile din cauza intemperiilor.

          Castelul se poate vizita cu suma de 10 lei si resus la 5 lei pt. pensionari, studenti si elevi.